Adam Puslojic

                                     

VERSURI INEDITE

O, cum creşte iarba

sub piramidă. Oblic

o mumie cîntă

pentru rubedenii.

Şi cineva, cum tace !

Cerul e tot mai apropiat.

Ating fără să vreau stelele.

În adîncime, jos, se vădeşte

o fereastră a mea. Domnul

o deschide cu respirarea.

Numai puţin am întîrziat

dar nu mai găsesc iertare.

În satul meu natal

îmi voi ridica schitul

îndurării păcatelor mele-n tăcere.

Trei sfinxuri port

în podul palmei. Rînd pe rînd

ele îmi pun întrebări,

jalanic mi-e duhul.

Dinainte ele ştiu dezlegarea.

Te adaog cu zilele mele, Doamne,

tu dă-mi îndurarea nopţii...

Lasă-l pe altul să-mi cînte cîntecul

dar ca şi mie nu-i da

peană şi pergament.

Mă zăriţi ? Uitaţi-vă !

Mă auziţi ? Ascultaţi-mă !

Chiar de mi-ar plăcea să fiu

dus şi mort

totuşi sunt viu.

ORIGINAL LYRICS

Oh, how much the grass grows

under the pyramid. Oblique

a mummy is singing

for its relatives.

And someone, how much he is silent !

Heaven is closer.

I touch the stars unwillingly.

In the depth, below, it is showing

a window of mine. Lord

opens it with his breathing.

I has delyed but a little

and I find no mercy.

In my native village

I shall raise my hermitage

to bear my sins in silence.

Three sphinxes I carry

in my palm. On turn

they asks me questions,

lamentable is my soul.

They know the answer before.

I add you with my days, Lord,

give me the mercy of the night...

Let another one to sing my song

but don't give him as you haven't given me

pen and parchment.

Do you see me ? Look at me !

Do you hear me ? Listen to me ?

Even I should like to be

dead and gone

I'm still alive.