Supervielle

TÎLCUL FLĂCĂRII

Întreaga-i viaţă
Îi plăcu să citească
La para unei lumînări
Peste care adesea
Mîna-şi trecea
Să se convingă
Că-i viu
Că trăieşte.
Şi după ziua morţii
El tot mai ţine alături
O lumînare aprinsă.
Dar mîinile de-acum
Le ţine ascunse.

Traducere de Vasile Nicolescu



IL SIGNIFICATO DELLA FIAMMA

Tutta la sua vita
Gli e piaciuto leggere
Alla fiamma di una candela
Sopra di quale spesso
Passava la sua mano
Per convincersi
Che e vivo
Che vive.
Anche dopo il giorno della morte
Lui tiene ancora vicino
Una candela accesa.
Ma le mani ormai
le tiene nascoste.



THE MEANING OF THE FLAME

All his life
He liked to read
At the flame of a candle
Over which often
He used to pass his hand
To make sure
That he is alive
That he lives.
After the day of his death too
He keeps close to him
A kindled candle.
But his hands since then
He keeps hidden.

Kiss Benedek

MIT DE RAŢĂ SĂLBATECĂ

Mit auriu de raţă sălbatecă
rupe-n declin paradisul plecării.
Stuf în beţia învecinării,
moi buzdugane -
îl sorb depărtării.

Aripa-i sparge lumina pe trestii,
perle de apă, îmbrobonări,
visuri: păunii -
raze, rotiri,
înălţări.

Irişii-s arse focare de stea,
alb în pupilele-i timpul transpare
visuri: cînd trece se-aprinde cu ea
trestie, stuf: osuare.

Joc ce se-nchipuie închipuirii,
soarele scaldă balta stătută,
şapte culori ţipă-n plisc subsuară,
scaldă, înot, scufundări,
uitare de sine tăcută.

O, păunii, păunii!
Cînd se iveşte,
penele-s smulse, moţul sleit,
apa sălbatecă
o cuibăreşte.

Traducere de Paul Drumaru


MITO DI ANATRA SELVATICA

Mito dorato di anatra selvatica
rompe il paradiso della partenza.
Canna nella sbornia della vicinanza,
sofici clave -
sorso nella lontananza.

La sua ala rompe la luce,
perle d'acqua, goccie,
sogni: i pavoni -
raggie, giri,
alzamenti.

L'iridi bruciati pezzi di stella,
bianco nelle sue pupille il tempo
sogni: quando passa s'accende
le canne: ossari.

Gioco dell'immaginazione,
il sole riscalda il laghetto,
sette colori gridan nel becco,
bagno, nuoto, immersioni,
silenziosa dimenticanza.

O, i pavoni, i pavoni!
Quando appare
le piume strappate, il ciuffo caduto,
l'acqua selvaggia
e il suo nido.



LEGEND OF A WILD DUCK

Golden legend of a wild duck
breaks the paradise of departure.
Reed in the frenzy of neighbourhood,
soft maces -
sip to the distance.

Its wing breaks the light,
water pearls, beads,
dreams: the peacocks -
rays, turnings round,
risings.

The irises are burned peaces of a star,
white in your pupils the time
dreams: when passes it lights
the reeds: ossuary.

Game of the imagination,
the sun warms the still lake,
seven colors screaming in its beak,
bathing, swimming, dipping,
silent self oblivion.

Oh, the peacocks, the peacocks!
When it appears
the feathers are torn  away, the crest fallen, 
the wild water
becomes its nest.

Iovan Kotevski

PISCUL NEGRU

Urcă.
Sub tine, mai mare cu mult decît umbra ei,
şi-a aşternut culcuş oroarea. O, dulce veşnicie!
Ea te-a urmat atît de-nspăimîntătoare
încît privind oamenii
ai izbucnit în lacrimi plîngînd răsadul suplu de sub picioare.
Urcă mereu şi suie pînă cînd
în palma-i aspră piatra
îţi va întinde propriile-i măruntaie.
Mai sus,
pînă cînd sufletul prin gura ta
îşi va lua zborul ca o rîndunică.
Aici se termină orice potop:
omul se măsoară cu piatra.

- Te voi da jos, şi tu pe mine:
eu am să te dobor cu rana care-şi întinde umbra peste tine,
şi tu cu rîsul care mă umbreşte.

Iată-mă, n-am nimic pe mine:
nici uşoare veşminte, nici cuvinte uşoare,
nu-şi pleacă nici o fată privirle asupră-mi.
Şi totuşi, iată, se prăvale, cad
aceste-ntunecate cariere,
aceste culmi semeţe.
Eu sunt aicea ca o umbră,
sunt ca un punct ce se oferă veşniciei,
eu sunt aicea, sus, şi greutatea
urcă de jos. De ce-o să mă agăţ?
Cerul asemenea unei flori albastre
mi-arată graniţele.
Ţi se aşează culmile pe suflet
ca un balsam pe-o rană,
dar eu, cu trupul meu, nu pot să zdruncin
aceste grele graniţi.
Spun veşniciei bun rămas,
şi-acelaşi lucru îl repet, în zori.
Nici trupul nu-mi era aici,
nici sufletul,
şi numai spaima m-ajuta
cu delicatele-i corăbii.
Fărîmă oamenii pietroaie
şi umbra lor, aba pe urmă,
îi va urma.
- Căraţi, prieteni,
seara, cu spinarea,
din Piscul negru
lespezile grele.

Ce oare ştiţi de noi?
C-aveam o zburătoare sălbatecă ce-o vreme
a glăsuit şi a tăcut? Sau ce?
Să fie oare temerea? Sau ritmul?
Sau poate-o greutate în noi şi peste noi
ca îndoiala care zace-n suflet.

Traducere de Virgil Teodorescu




LA CIMA NERA

Monta.
Al di sotto di te, piu grande che la sua ombra,
ha fatto il suo letto, l'orrore.O, dolce eternita!
Essa ti ha seguito cosi spaventevole
che guardando la gente laggiu
hai scoppiato in lacrime piangendo lo snello ramo ai piedi.
Monta sempre fino che
nella sua dura palma il sasso
ti stendera le sue viscere.
Piu in alto
fino che l'anima per la tua bocca
volera come una rondine.
Qui finisce ogni diluvio:
l'essere umano va misurandosi con la roccia.

Ti buttero giu, e tu butterai me:
io ti abattero con la ferita che stende la sua ombra sopra di te,
e tu con il riso che m'ombreggia.

Prendimi, ho niente su di me:
ne leggere vesti, ne parole leggere,
nessuna ragazza mi guarda.
Eppur, ecco, crollano, cadono
queste scure cave,
queste fiere cime.
Io sono qui come un'ombra,
sono come un punto che si offre all'eternita,
io sono qui, lassu, e il peso
sale da giu. Da che acchiapparmi?
Il cielo come un fiore blu
mi mostra i suoi confini.
Le cime si posano sull'anima
come un balsamo su una ferita,
ma io, col mio corpo, non posso scuotere
questi pesanti confini.
Dico arrivederci all'eternita,
e la stessa cosa ripeto all'alba.
Ne il mio corpo era qui,
ne la mia anima
e soltanto la paura mi aiutava
con le sue delicate navi.
Sbriciolano gli uomini le roccie
e la loro ombra, solo poi
l'inseguira.
- Portate, amici,
alla sera, sulle spalle,
dalla Cima nera
le pesanti lastre.

Che sapete di noi?
Che abbiamo un uccello selvaggio che un tempo
ha cantato ed e taciuto? Oppure che?
Che sia la paura? O il ritmo?
Oppure un peso dentro di noi e sopra di noi
come il dubbio che giace nell'anima.




THE BLACK PEAK

Climb up.
Under you, bigger than its shadow
lays its bed the horror. Oh, sweet eternity!
It has followed you so frightfully
so that looking to the people
you have burst into tears mourning the frail seed at your feet.
Climb up continuously till
in its rugged palm the stone
will hold to you its bowels.
Upper
till your soul through your mouth
will fly like a swallow.
Here finishes any flood:
the human being try its strength against the rock.

I shall knock you down and you will knock me down:
I shall ground you with the wound that spreads its shadow over you,
and you with the laughter that shadows me.

Get me, I have nothing on me:
neither light garments, nor light words,
no girl looks on me.
Yet, here, break down, fall
these dark stone pits,
these proud summits.
I am here like a shadow,
I am here like a point that offer itself to the eternity,
I am here, up, and the weight
rises from down. What can I catch myself of?
The sky like a blue flower
shows me its boundary.
The heights lies on my soul
like a balm on a wound,
but me, with my body,  cannot shake
these weighty confines.
I say farewell to eternity
and the same thing I repeat to the sunrise.
Neither my body was here,
nor my soul
and only the fear helped me
with its delicate ships.
Break the people to peaces the rock
and their shadow only then
will follow them.
- Carry, my friends
at night, on your shoulders,
from the Black Peak
the heavy flagstones.

What do you know about us?
That we have a wild bird that for a while
sang and then was silent? Or what?
Would be the fear? Or the rhythm?
Or a weight inside us and over us
like the doubt that lies in the soul. 

Luis Eduardo Aute

LITURGHIA DEZORDINII

De asemenea nasc monştrii:
forţa ce mînuieşte raţiunea
matematica oglinzii
doi cu doi fac patru
punctele de referinţă
dimineaţa
regulile ce execută jocul
şi crezul blestemat ce proscrie
nemăsurabilul:
eu
sfera
iubirea sau focul ce se împarte
muzica
liturghia dezordinii
- şi-ntre alte magii -
frumuseţea Întîmplării neprevăzute
ca de exemplu:
a muri.



LA LITURGIA DEL DISORDINE

Lo stesso fanno nascere dei mostri:
la forza che maneggia la raggione
la matematica dello specchio
due e due e quattro
i punti di riferimento
il mattino
le regole che fanno il gioco
e la maledetta fede che bandisce
l'incommensurabile:
io
la sfera
l'amore e il fuoco che si offre,
la musica
la liturgia del disordine
- e tra altre magie -
la bellezza del Caso imprevisto
come per esempio:
la morte.



THE LITURGY OF DISORDER

They also give birth to monsters :
the force that handles the reason
the mathematics of the mirror
two plus two is four
the reference points
the morning
the rules that make the game
and the cursed creed that outcasts
the immeasurable:
I
the sphere
the love  or the fire that offers itself
the music
the liturgy of  disorder
- and among other magics -
the beauty of the unexpected Chance
as for example:
the death.

Hajnal Anna

ABU SIMBEL

Matematica divină
a socotit locul,
a socotit clipa, -
de acum nu mă vezi, nicicînd
n-ai să mă vezi, nu mă vei întîlni;
acesta e ceasul, ziua sorocită
cînd soarele-mi dă însorirea.

De vei trece alături de clipa mea
voi încremeni aici o sută de mii de ani - 
spate de piatră, genunche de piatră -
în ochii-mi tot viul va îngheţa.
De se va-ntoarce iar lumina la mine,
în adîncul peşterii mă va ajunge,
genunchii şi inima vor tresări,
zîmbetul vieţii răsări-va pe buzele mele:
tu unde vei fi? tu cine vei fi?

Traducere de Dan Constantinescu şi A. Covaci



ABU SIMBEL

La matematica divina
ha contato il posto,
ha contato il momento,-
da allora non mi vedi, mai
mi vedrai, m'incontrerai;
questa e l'ora, il giorno destinato
quando il sole mi regala la luce.

Se passerai oltre al mio attimo
restero di sasso cento milla anni -
nei miei occhi tutto cio che vive ghiaccera.
Se tornera nuovamente la luce da me,
nel fondo della grotta mi raggiungera,
i miei ginocchi ed il mio cuore sussulterano,
il sorriso della vita spuntera sulle mie labbra:
tu dove sarai? tu chi sarai?




ABU SIMBEL

The divine mathematics
has counted the place,
has counted the moment,-
since then you can't see me,never
you will see me, will meet me;
this is the hour, the destined day
when the sun give me the light.

If you will pass by my moment
I shall stand stone-still one hundred thousand years -
in my eyes all that is living will frozen.
If the light will come back to me again,
in the depth of the cave it will reach me,
my knees and my heart will start,
the smile of the life will rise on my lips: 
where you will be? who you will be?

Antonio Gracia

PUTERE

Şuieră vîntul. Noaptea se lasă.
Ca un notar îmi scriu lucrurile pe care le posed:
marea şi stelele, orizontul înaripat
unde pasărea desenează forme invizibile,
muntele şi pădurea,
cărţile, miresmele, toamna,
muzica şi soarele,
cuvintele albastre ce transformă lumea
ploaia şi arabescul solitar,
multă melancolie şi un pic de speranţă,
oglinzi ce reflectă dorinţi arzătoare.
Noaptea se lasă sau se naşte în mine.

Notez unele lucruri ca argument magic
că singurătatea nu există.



FORZA

Fischia il vento. La notte cade.
Come un notaio scrivo le cose che posiedo:
il mare e le stelle, l'orizzonte alato
dove l'uccello disegna forme invisibili,
la montagna e il bosco,
i libri, i profumi, l'autunno,
la musica e il sole,
le parole azzurre che cambiano il mondo,
la pioggia e l'arabesco solitario,
molta malinconia e un po' di speranza,
specchi che riflettono desideri ardenti.
La notte cade o nasce in me.

Noto parechie cose come argomento magico
che la solitudine non esiste.



POWER

The wind is whistling. The night is falling.
Like a notary I write the things I own:
the sea and the stars, the winged horizon
where the bird is drawing invisible forms,
the mountain and the woods,
the books, the scents, the autumn,
the music and the sun,
the blue words that change the world,
the rain and the lonely arabesque
much melancholy and a little hope,
mirrors that reflect burning desires.
The night  falls or gets birth within me.

I note some things as a magic argument
that the loneliness does not exist.

Rabindranath Tagore

MUNCIND DIN GREU, ZILE DE-A RÎNDUL, AM RIDICAT UN TEMPLU...

Muncind din greu, zile de-a rîndul, am ridicat un templu. N-avea uşi, nici ferestre, pereţii erau zidiţi din pietre masive.
Uitasem de toţi şi de toate, mă feream de lume, priveam numai în adînc extaz chipul pe care-l suisem pe-altar.
Înăuntru era mereu noapte, luminată doar de lămpi cu ulei parfumat.
Fumul de tămîie ce se înălţa fără contenire îmi învăluia inima în şerpuiri grele.
Fără odihnă sculptai în pereţi figuri fantastice, în linii încîlcite, tulburătoare : cai înaripaţi, flori cu chipuri de oameni, femei cu mădulare de dragoni.
Pe nicăieri nu putea pătrunde cîntecul păsărilor, foşnetul frunzelor ori zumzetul harnic al satului.
Singurul sunet ce răsuna sub cupola întunecată era al incantaţiilor pe care le murmuram.
Spiritul mi se ascuţi şi deveni liniştit ca o flacără subţire, iar simţurile mi se pierdeau în extaz.
Uitasem de scurgerea timpului, cînd trăznetul lovi templul şi o durere nemaicunoscută îmi străpunse inima.
Lampa arăta palidă şi ruşinată, dăltuirile din pereţi, asemeni unor vise înlănţuite, priveau buimace-n lumină, ca şi cînd ar fi vrut să se-ascundă de ele însele.
Am privit chipul de pe altar. Îl văzui zîmbind însufleţit de via atingere a divinităţii. Noaptea pe care o încătuşasem şi-a desfăcut aripile şi s-a risipit.

Traducere de Iv. Martinovici



LAVORANDO A STENTO, GIORNI PER GIORNI, HO SOLLEVATO UN TEMPIO...

Lavorando a stento, giorno per giorno, ho sollevato un tempio. Non aveva usci, ne finestre, i pareti erano murati di pietra massiccia.
Avevo dimenticato tutti,evitavo la gente,guardavo soltanto in profondo rapimento il volto che avevo alzato sull'altare.
Dentro era sempre notte, illuminato soltanto dalle lampade dall'olio profumato.
Il fumo d'inceso che si alyava incessatamente avvolgeva il mio cuore di pesanti meandri.
Senza tregua ho scolpito nei muri figure fantastiche, con linee aggrovigliate,inquietanti: cavalli alati, fiori dai volti umani, donne dalle membra di drago.
Per nessun posto non poteva pervadere il canto degli uccelli, il fruscio delle foglie o il ronzio laborioso del paese.
Il solo suono che risuonava sotto la scura cupola era quello delle incantazioni che io mormoravo.
Il mio spirito s'affillava e diventava tranquillo come una fiamma sottile e i miei sensi si perdevano in estasi.
Avevo dimenticato lo scorrere del tempo, quando il fulmine colpi il tempio e un dolore mai provato trafisse il mio cuore.
La lampada sembrava pallida e vergognata, le sculture nei pareti, simili ai sogni incatenati, guardavano perplesse nella luce, come se volessero nascondersi da se stesse.
Ho guardato il volto dall'altare. L'ho visto sorridere animato dal vivo tocco della divnita.La notte che avevo incatenata stese le sue ali e si dissipo.




WORKING HARD, FOR DAYS, I RAISED A TEMPLE...

Working hard, for days, I raised a temple. It had no doors and no windows and its walls were built from massive stone.
I have forgotten all the things, I avoided the people, watched only in deep ecstasy the face on the altar.
Inside the temple was always night, lit only by lamps with scented oil.
The smoke of the incense ascending wrapped my heart in heavy curvature.
Tirelessly I carved into the walls fantastic figures in tangled , disturbing lines : winged horses, human-faced flowers, women with members of dragon.
Nowhere could penetrate the sing of the birds, the rustle of the leaves and the industrious hum of the village.
The only sound under the dark dome was the murmur of my incantations.
My spirit sharpened like a thin flame and I lost my senses in ecstasy.
I had forgotten the passing of the time, when the lightning hit the temple and an unknown pain thrusted my heart.
The lamp looked pale and ashamed, the sculptures in the walls like chained dreams looked confused in the light as if they wanted to hide from themselves.
I looked at the face on the altar. I saw it smiling animated by the touch of the divinity. The night I had chained opened her wings and wasted.