Peter Porter

CAI DE MARE

Cînd eram copii ne bucuram
Găsind cîte un cal de mare
Printre algele vînzolite pe plajă
De valuri. Uneori, erau doi-trei laolaltă,
Un atelaj trăgînd un car de sepie,
Sau cîte unul ca un sinucigaş
Drapat în fină iederă şi roze pale
De mare, ţeapăn, dar cu chipul ruşinat.
Caii de mare erau vikingi;
De undeva ei se lansau nepăsători
Pe guralivi curenţi în căutarea
Unui mormînt îndepărtat: oriunde
S-ar fi aflat, îşi îndreptau
Nările lor de armăsar spre el,
Gata să fie adunaţi
De timpul mării după voia mării.
Dacă ne minunam de ce ni-s dragi,
Ne-am fi putut gîndi
Că erau singurele creaturi ce trebuiau să moară
Mai înainte ca să le vedem -
În timpuria-mpărăţie-a morţii-am recunoaşte
Heraldica mîndrie-a creştetului, gravitatea
Severă a fiinţelor mărunte,
Cinstite cu aleasa dragoste a mării
Ce ni le-a dat în toată frumuseţea lor,
Nu ca pe jalnica balenă uriaşă
Ce trebuie-ngropată iute din cauza duhorii.

Traducere de Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu



CAVALLI DI MARE

Quando eravamo bambini ci rallegravamo
Trovando qualche cavallo di mare
Tra le alghe svaligiate sulla spiaggia
Dalle onde. A volte eravano due o tre insieme,
Trascinando un carro di seppia,
O solo uno come un suicida
Avvolto in fine edera e palide rose
Di mare, rigido, ma con il volto vergognato.
I cavalli di mare eravano dei vikingi;
Da qualche posto essi si lanciavano
Su rumorosi correnti nel cercare
Di una lontana tomba: ovunque
Erano stati, volgevano
Le loro narici di stallone verso di esso,
Presti di essere colti
Dal tempo del mare secondo la voglia del mare.
Se ci meravigliavamo perche ci erano cari,
Potevamo pensare
Che erano le sole creature che dovevano morire
Prima di vederle -
Nel regno della morte riconosceremo
L'araldica fierezza della testa, 
La gravita delle piccole creature,
Onorate dello squisito amore del mare
Che ci hanno regalate in tutta la loro bellezza,
Non come la povera balena enorme
Che bisognava seppellirla presto a causa del suo puzzo.