Rumi

***

Am spus: " O,tu, care mi-ai tulburat inima şi sufletul,
Nu mai am putere să rămîn pe cale."
El a spus într-un tîrziu :
" Tu eşti picătura oceanului meu.
Nu mai vorbi.
Acoperă-ţi sufletul ;
Ca o scoică vei fi umplut cu perle."



***

Ho detto:"O,tu,che hai comosso il mio cuore e l'anima,
Non ho piu forza di rimaner nella via."
Esso ha detto piu tardi:
"Tu sei la goccia del mio oceano.
Non parlare piu.
Copri la tua anima;
Come una conca sarai empito di perle."



***

I said : " O you, who have disturbed my heart and my soul,
I have no power to stay on your road. "
He said after a while :
" You're a drop of my ocean.
Stop talking.
Cover your soul ;
As an oyster you'll be filled with pearls."

Cesar Vallejo

VARĂ

Plec,Vară.Şi-ale-amurgurilor tale
supuse mîini micuţe mă-ntristează.
Vii, devotat răstimp bătrîn; şi-acuma,
n-ai să-ntîlneşti în sufletu-mi pe nimeni.

Vii,Vară! Şi-ai să-mi umbli prin balcoane
cu-n lung rozariu de-ametist şi aur,
ca un episcop trist ce de departe
ar fi venit spre-a binecuvînta
inelul rupt al unor morţi logodnici.

Plec,Vară. Însă dincolo,-n septembre,
un trandafir am, şi ţi-l las în grijă;
cu-aghiasmă să-l stropeşti în fiecare
zi de păcat şi de sepulcru tragic.

Iar de-o clipi - de cît ai să-mi plîngi cripta -
în marmura-i un licăr de credinţă,
răspuns înalţă, Domnului te roagă
pentru de-a pururi să rămîie moartă.
E totul prea tîrziu:
n-ai să-ntîlneşti în sufletu-mi pe nimeni.

Nu plînge,Vară! Moare-n stratu-acela
un trandafir ce nesfîrşit renaşte...

Traducere de Romulus Vulpescu



ESTATE

Vado via,Estate. E dei tuoi tramonti
i mansueti manini mi fanno rattristare.
Vieni, devota vecchia stagione; e adesso,
nella mia anima nessuno incontrerai.

Vieni,Estate! E camminerai sui miei balconi
con un lungo rosario d'ametista e oro,
come un triste prete che da lontano
per benedire avrebbe arrivato 
il rotto anello di morti fidanzati.

Vado via,Estate. Ma, la in septembre,
ho una rosa, te lo lascio in cura;
con acqua santa annaffiarlo
ogni giorno di pecato e di tragico sepulcro.

E se luciccase- per quanto piangerai sopra la mia  -
nel suo marmo un barlum di fede 
alza la tua preghiera a Dio
perche per sempre stia morta.
Fa troppo tardi:
nella mia anima nessuno incontrerai.

Non piangere,Estate! In quell'aiuola muore
una rosa che rinasce sempre...



SUMMER

I leave away,Summer. And of your twilights
humble little hands make me sad.
You come, devoted old season; and now
you  find nobody in my soul.

You come,Summer! And you will walk in my balconies
with a long rosary of amethyst and gold,
like a sad priest who  from far
is coming for blessing
the broken ring of dead fiances.

I leave away,Summer. But there in september
I have a rose and I leave it to you for looking after
with holy water to sprinkle it 
every day of sin and gloomy grave.

And if it will twinkle- for how much you will mourn over my crypt -
in its marble a glimpse of faith
raise a prayer to God
to stay dead forever.
It's too late:
you will find nobody in my soul.

Do not mourn,Summer! In that balk is dying
a rose that always is reborn...

Sohrab Sepehri

ADRESA

"Unde este casa prietenului meu?"
a întrebat călăreţul în zori şi cerul s-a oprit.
Un trecător a luat ramura luminii de pe buzele lui
împărţind-o în întunecimea nisipurilor.
Arătînd cu degetul către un plop a spus:
"Chiar 'nainte de-a ajunge la copac
e o alee spre-o grădină mai verde decît somnul lui Dumnezeu
şi în ea iubirea-i la fel de albastră ca şi aripile păsării prieteniei.
Mergi către sfîrşitul aleii ce se opreşte în spatele adolescenţei.
Apoi întoarce-te către floarea singurătăţii,
doi paşi mici înaintea florii
stai în faşa fîntînii eternului mit al ţărînii
şi vei simţi o frică transparentă.
În curentul de sinceritate ce străbate aerul vei auzi un scîrţîit:
vei vedea un copil care a urcat într-un pin
să înhaţe pasărea din cuibul luminii.
Întreabă-l
unde este casa prietenului tău."

Traducere Marus Chelaru



L'INDIRIZZO

" Dove e la casa del mio amico?"
domando il cavaliere all'alba e il cielo si e fermato.
Un passante ha preso il ramo della luce dalle sue labbra
spargendola nell'oscurita della sabbia.
Additando un pioppo disse:
"Proprio prima di arrivare all'albero
c'e un vicolo verso un giardino piu verde che il sonno di Dio
e în questo l'amore e tanto azzurro come le ali dell'uccello dell'amicizia.
Vai verso la fine del vicolo che s'arresta dietro l'adolescenza.
Poi torna verso il fiore della solitudine
due passi piccoli dinanzi al fiore
stai di fronto alla fontana dell'eterno mito della polvere
e proverai una paura trasparente.
Nel corrente della sincerita che pervade l'aria sentirai un scricchiolio:
vedrai un bambino che e salito su un pino 
per acchiapare l'uccello della luce.
Domandalo
dove e la casa del tuo amico."



THE ADRESS

"Where is the house of my friend?"
asked the rider at dawn and the sky stopped.
A passer-by  took the branch of the light from his lips
Spreading it in the darkness of the sands.
Pointing to a poplar tree he saied:
" Even before coming at the tree
It is an alley toward a garden greener than the sleep of God
and in it the love is as blue as the wings of the bird of friendship.
Go to the end of the alley that stops behind the teen-age.
Then turn to the flower of the loneliness
two little steps before the flower
stand in front of the fountain of the eternal myth of the dust
and you will feel a transparent fear.
In the current of sincerity that pervades the air you will hear a creak:
you will see a child who has climbed a pine tree
to grab the bird of the light.
Ask him
where is the house of your friend."

Jorge Luis Borges

POETUL ÎŞI DECLARĂ FAIMA

Cercul cerului îmi măsoară gloria,
Bibliotecile Orientului îşi dispută versurile mele,
Emirii mă caută pentru a mă acoperi cu aur,
Îngerii ştiu pe de rost ultimul meu poem.
Uneltele mele de lucru sînt umilinţa şi angoasa;
Ce n-aş da să mă fi născut mort!

Traducere de Andrei Ionescu




IL POETA DICHIARA LA SUA FAMA

Il cerchio del cielo misura la mia gloria,
Le biblioteche dell'Oriente disputano i miei versi,
Gli emiri mi cercano per coprirmi d'oro,
Gli angeli sanno a memoria il mio ultimo poema.
I miei strumenti di lavoro sono l'umilta e l'angoscia;
Che darei di esser nato morto!





THE POET DECLARES HIS FAME

The circle of heaven measures my glory,
The libraries of Orient contend for my lyrics,
The emirs look for me to cover me with gold,
The angels know my last poem by heart.
My working tools are the humility and the anguish;
How much I wish to have been born dead!

Jules Supervielle

ÎN SPAŢIU ŞI ÎN TIMP

Suntem aici amîndoi în faţa mării
în fluxul salin al amintirilor.

De la pălăria ta aeriană şi pînă la tocurile ascuţite
eşti atît de uşoară şi-atît de sensibilă
de parcă atrase de lumina patriei tale păsările
ar urca pe curentul viselor tale;
Ah! ai vrea să arunci poduri de soare între ţări despărţite de oceane şi climate,
şi care se ignoră veşnic.
Serile de la Montevideo nu vor fi încununate
de celestele cîmpuri de trandafiri dn Pirinei,
munţii din Janeiro veşnic în flăcări şi niciodată mistuiţi
nu vor păli sub degetele gingaşe
ale zăpezii franceze,
şi nu vei putea auzi, fără decît în inima ta,
marea ovăzurilor argentiniene,
şi nici nu vei putea face o singură iubire din toate aceste iubiri care-şi împart sufletul tău,
şi-ale căror nenumărate fumuri nu se vor uni niciodată cu vălătucul unui singur fum.
Resemneze-se pleoapele tale iuţi, o deznădăjduită a Spaţiului?
Nu te-ntrista, tu al cărei chin nu urcă precum al meu, pînă la erele ce tremură dincolo de zări,
tu nu ştii ce înseamnă un val care-a murit acum trei mii de ani
şi renaşte în mine ca să piară din nou,
nici ciocîrlia imobilă de multe zeci de ani care devine
acum în mine o ciocîrlie nouă,
cu inima iute, iute,
grăbită să termine odată.
Nu  te-ntrista, tu, care vezi în noapte o prietenă minunîndu-se de surîsul tău
ascuţit de căderea zilei,
în noaptea înarmată cu puzderie de stele şi colcăind de veacuri,
şi care mă sileşte să-i măsor volenţa
răsturnînd capul pe spate
precum morţii, iubito,
precum morţii.

Traducere de Modest Morariu.



NEL TEMPO E NELLO SPAZIO

Siamo qui tutti e due dinanzi al mare
nel flusso salato dei ricordi.

Dal tuo cappello aereo fino ai tacchi affilati
sei cosi leggera e sensibile
come se attratti dalla luce del tuo paesegli uccelli
salissero contro il corrente dei tuoi sogni;
Ah! voresti gettare ponti di sole tra paesi separate da oceani e climati,
e che s'ignorano eternamente.
Le sere di Montevideo non sarano ma coronate
dai celesti campi di rose di Pirinei,
le montagne di Janeiro sempre in fiamme e mai scomparse
non impallidiscono sotto le gentili ditta della neve francese,
e non potrai sentire, se non nel tuo cuore,
la marea delle avene argentine,
e non potrai fare un solo amore da tutti questi amori che divdono la tua anima,
e di cui innumetrevoli fumi mai si unirano  in un solo fumo.
Che si rasegnano le tue rapide palpebre, o disperata dello Spazio?
Non rattristarti, tu di cui pena non sale come il mio fino alle ere che tremano oltre l'orizzonte,
tu non sai cosa vuol dire un'onda che e morta tre milla anni fa
ed rinasce in me per scomparire nuovamente,
ne l'allodola immobile da tanti anni che diventa
adesso in me una nuova allodola,
con il cuore rapido, rapido,
affrettandosi di finire.
Non rattristarti, tu, che vedi nella notte un'amica stupita dal tuo sorriso affilato dal cadere del giorno,,
nella notte armata di migliaa di stelle e brulicando di secoli,
e che mi obliga a misurare la sua violenza
voltando la testa indietro
come i morti, amore,
come i morti.



IN TIME AND SPACE

We are both of us in front of the sea
in the salty flood of the memories.

From your airy hat to the stiletto heels
you are so light and sensitive
as attracted by the light of your country the birds
would rise against the stream of your dreams;
Ah! you want to throw sun bridges between countries separated by oceans  and climates,
and which are forever ignorant each of other.
The evenings of Montevideo will not be crowned
by the celestial fields of roses of Pirinei,
the mountains of Janeiro eternally in flames and never consumed
will not get pale under the gentle fingers of the French snow,
and you will be not able to hear, if not in your heart,
the tide of the Argentine oats,
and you will be not able to make a single love of these loves that divide your soul,
and whose countless smokes will never join in a single roll.
Will resign your quick eyelids, you hopeless of the Space?
Don't be sad , you of whose pan does not rise as mine till the eras that thrill beyond the horizon,
you don't know what means a wave that has dead three thousand years ago
and get birth again inside me in order to perish,
nor the motionless skylark from years which becomes
now with me a new skylark,
with the heart quick, quick,
hurrying to finish.
Don't be sad, you, who see in the night a friend amazed by your smile sharpened by the fall of the day,
in the night armed with millions of stars and swarming with centuries,
and that compel me to measure its violence
turning my head back
like the dead, my love,
like the dead.

Gogo Ivanovski

ACOPERIŞURILE

Stau în picioare pe munte şi privirea mea trece peste acoperişurile oraşului:
o mare de ţigle şi-a pietrificat acolo culorile,
ţiglele roşii, galbene, înnegrite, ascunzînd
docilul oraş cotidian în cătuşele sale.

Dar aici totul e diferit de cotidian,
aici se petrec cu totul altfel de lucruri.

Ciudat: oamenii slăvesc în cîntecele lor nemărginitul,
dar nu fac decît să ridice acoperişuri peste capetele lor.

Traducere de Ştefan Augustin Doinaş



I TETTI

Sto in piedi sulla montagna e il mio sguardo passa sopra i tetti della citta:
un mare di tegole ha calcificato la i suoi colori,
le tegole rosse, gialle, annerite, nascondendo
la docile citta nelle loro manette.

Ma qui tutto e diverso dal quotidiano,
qui accadono tutt'altre cose.

Strano: la gente glorifica nei suoi canti l'immensita,
ma non faccia che alzare tetti sopra la sua testa.




THE ROOFS

I stand up on the mountain and my eyes pass over the roofs of the town:
a sea of tiles have petrified there its colors,
the red, yellow, and blackened tiles, hidding
the docil town in their cuffs.

But here all is different from the daily,
here happen very other things.

Strange: the people glorify in their songs the boundlessness,
but they raise roofs over their heads.

Konstantinos Kavafis

UN BĂTRÎN

Într-un ungher în cafeneaua vuitoare
plecat peste masă, stă un bătrîn;
un ziar dinainte, omul singur.

Şi-n decăderea mizerabilei lui senectuţi,
se gîndeşte cît de puţin s-a bucurat de ani
atunci cînd avea şi forţa şi frumuseţea şi verbul.

El ştie c-a-mbătrînit mult; o simte, o vede.
Şi totuşi timpul cînd era tînăr îi pare
cum ar fi ieri. Ce scurt interval, ce scurt interval.

Şi se gîndeşte cît de mult înţelepciun ea îl înşela;
cît se-ncredea în ea - ce nebunie! -
această mincinoasă, care-i spunea: " Pe mîine. Ai tot timpul."

Îşi aminteşte de porniri ce le înfrîna; şi cîte
bucurii jertfea. Orice prilej pierdut
îşi rîde acum de prudenţa lui zmintită.

...Dar de prea mult gîndit şi amintit
pe bătrîn îl cuprinse ameţeala. Şi doarme
plecat peste masa din cafenea.

Traducere de Aurel Rău



UN VECCHIO

In un'angolo nel rumoroso caffe,
piegato sulla tavola, sta un vecchio;
un giornale dinanzi, l'uomo solo.

E nella decadimento della sua misera vecchiaia,
pensa quanto poco ha goduto gli anni
allora quando aveva la forza ed il verbio e la bellezza.

Lui sa che e invecchiato molto; lo sente, lo vede.
Eppure il tempo quando era giovane gli pare
come fosse ieri. Che corto periodo, che corto periodo.

E pensa quanto la saggezza  lo ingannava;
quanto aveva fiducia in essa - che pazzia! -
questa bugiarda che gli diceva: " A domani. Hai tutto il tempo."

Si ricorda gli impulsi che imbrigliava; e quante
gioie sacrificava. Ogni occasione persa
ride adesso della sua matta prudenza.

...Ma da troppo pensare e rammentare
il vecchio fu compreso dalla vertigine. E s'addormenta
piegato sulla tavola del caffe.



AN OLD MAN

In a corner in the roaring coffee house
bent on a table, stands an old man;
a paper in front, the man lonely.

And in the decay of his miserable old age,
he thinks how little he had enjoied the years
when he had the power and the verb and the beauty.

He knows that he has grown very old; he feels it, sees it.
Yet the time when he was young seems to him
as it was yesterday. What a short period, what a short period.

And he thinks how much the wisdom has cheated him;
how much he used to believe it - what foolishness ! -
this liar, that used to tell him: " To-morrow. You have all the time."

He remembers the impulses he has bridled; and how many
joys he has sacrified. Every opportunity lost
mocks now at his foolish carefulness.

...But for so much thinking and remembering
the old man was seized by dizziness. And he falls asleep
bent on the table of the coffee house.

Rabindranath Tagore

MI-AMINTESC DE-O ZI DIN COPILARIE

Mi-amintesc de-o zi din copilărie, cînd am pus o bărcuţă de hîrtie să plutească pe apa unui şanţ.
Era o zi umedă de iulie; mă jucam singur şi eram fericit în joaca mea.
Lăsasem corăbioara de hîrtie să plutească în şanţ.

Deodată nori aducători de furtună se grămădiră pe cer, vîntul bătu în rafale şi ploaia se revărsă în torente.
Rîuleţe de apă tulbure năvăliră, umflară rîul, şi corabia se scufundă.
M-am gîndit cu amărăciune că furtuna s-a stîrnit numai ca să-mi fure fericirea; toată răutatea ei era îndreptată împotriva mea.

Ziua întunecată de iulie s-a dus de mult şi eu m-am gîndit îndelung la toate-acele jocuri pe care le-am pierdut în viaţă.
Mi-am învinuit soarta pentru multele renghiuri pe care mi le-a jucat, cînd deodată mi-am amintit de corăbioara de hîrtie scufundată-ntr-un şanţ.

Traducere de Iv. Martinovici



RICORDO UN GIORNO DELLA MIA INFANZIA

Ricordo un giorno della mia infanzia, quando ho messo una barchetta di carta galleggiare sull'acqua di un fossato.
Era un giorno umido di luglio; giocavo da solo ed ero felice nel mio gioco.
Avevo lasciato la barchetta di carta a galleggiare nel fossato.

All'improvisso nuvolle di tempesta s'affolarono nel cielo, il vento soffiava a raffiche e la pioggia s riversava a torrenti.
Fiumetti di torbida acqua sgorgarono, gonfiarono il fiume e la barchetta s'affondo.
Ho pensato con amarezza che la tempesta e suscitata soltanto per rubare la mia felicita; tutta la sua cattiveria era volta contro di me.

Lo scuro giorno di luglio e passato molto tempo fa e io ho pensato a lungo a tutti quei giochi che ho perso nella mia vita.
Ho accusato la sorte per le tante farse che mi ha fatte, quando all'improvisso mi sono rammentato della barchetta di carta immersa nel fossato.




I REMEMBER A DAY IN MY CHILDHOOD

I remember a day in my childhood when I put a paper boat to float on the water of a ditch.
It was a wet day in July ; I was playing alone and I was happy in my playing.
I had left the paper boat to float into the ditch.

Suddenly the storm clouds gathered in the sky, the wind blew with gusts and the rain poured in torrents.
Turbid brooks rushed upon, swollowed the river and the boat sank.
I thought bitterly that the storm aroused just to steal my joy ; all its wickedness was directed against me.

The dark day of July went away long time ago and I thought hard about all those games that I lost in my life.
I used to blame my fate for the many tricks it played on me, when suddenly I remembered the paper boat sunk into the ditch.

Rumi

SE SFÎRŞEŞTE VIAŢA ?

Se sfîrşeşte viaţa ? Dumnezeu îţi va da alta.
Acceptă finitul. Admiră infinitul.
Iubirea este Primăvară. Scufundă-te în ea.
Fiecare picătură de apă
este o nouă viaţă.

Traducere de Simona Trandafir



FINISCE LA VITA ?

Finsce la vita? Dio ti dara un'altra.
Accetta il finito. Ammira l'infinito.
L'amore e Primavera. Immergiti in essa.
Ogni goccia d'acqua
e una nuova vita.




DOES LIFE END ?

Does life end ? God will give you another.
Accept the finite. Admire the infinite.
Love is Spring. Sink into it.
Any drop of water
is a new life.

Pierre Emmanuel

RUGĂ ATEE

În ochi şi-n mîini e-ntregul meu regat,
În ochi, în gură,-n cupa mîinii mele
Văd noaptea, ziua mi-e spectru tulburat,
Cu-ai mei sunt mut, vorbesc la vînt şi stele,
Dar cine să-mi bea cerul din mîini, cînd negurat
Doar  drojdie reţin în mine şi în ele.

Eu nu mai ştiu cînd mîna mi-o-nchid s-apuc nimic
Mi-e ochiul larg, dar pleoapa mi-e arsă de rugină
Ce fuge doar îmi aparţine-un pic
De mult pierdut cînd încă mă-nsenină.
În van uscata limbă mi-o ridic
Abia grăit cuvîntul se stinge în lumină.

Ce sunt deci? Doar ofranda de urgie
Ce-nfometează fiinţa cînd îi oferă-un sîn.
Mor nencetat în lucrul pe care-l sper. Dar mie-n
Această moarte-a morţii mi-e dat ca să rămîn.
O, taină-a mea! O, neantul arzînd ce mă sfîşie
Atîta sărăcie îmi dă profil divin.


Traducere de Ştefan Augustin Doinaş



PREGHIERA ATEA

Negli occhi e nelle mani e tutto il mio regno,
Negli occhi, nella bocca, nella coppa della mia mano.
Vedo la notte, il mio giorno e una fantasma,
Con la gente son muto, parlo al vento e alle stelle,
Ma chi berre il cielo nelle mie mani quando oscurato
Soltanto residui ritengo in esse e in me.

Chiudo la mia mano  e vado acchiappare nulla,
Il mio occhio e grande, ma la palpebra e arrugginita.
Solo quel che passa mi appartiene un poco
Gia quando ancor mi rasserena perso.
In vano la mia secca lingua alzo
Appena detta la parola si spegne nella luce.

Che sono allora? Il terribile offrendo
Che fa affammare l'essere quando le offre un seno.
Muoio continuamente nella cosa che io spero.
E in questa morte della morte son destinato a restar.
O, il mio mistero! O, il bruciante nulla che mi straccia
Tanta poverta mi da un divin profilo.



ATHEIST PRAYER

In my eyes and hands lies my entire kingdom,
In my eyes, my mouth, in the cup of my hand.
I see the night, my day is a troubled ghost.
With people I am dumb, I talk to the wind and stars,
But who wants to drink the sky in my hands
When darkened only lees I keep in them.

I close my palm and and I catch nothing,
My eye is large , but my eyelid is rusty.
Only what is passing is a little mine
Just lost when it makes me serene again.
In vain my dry tongue I raise
Just spoken the word fades in the light.

What I am, than? Only the terrible offering
That makes hungry the being when offers a bosom to it.
I am continuously dying in the thing I hope.
In this death of  death I am destined to stay.
Oh, my mystery! Oh, the burning void that tears me to pieces,
So much poorness gives me a divine profile.

Friedrich Georg Junger

JOC DE APE

Ape, voi, ce cu lumina
vă-mpletiţi într-o urzeală,
ce sclipire dulce curge
ca un foc prin umezeală.

Totul - mai uşor, mai slobod -
se preface în cristale,
dărut ca din potire,
revărsat ca din pocale.

Ca prin sticlă trece-un clinchet,
plin de freamăt e văzduhul -
şi-n mai vesel joc de ape
prinde să trăiască duhul.

Da, încep să-mi simt schimbarea:
oare, nu-s chiar eu izvorul ?
ca un crin mlădiu şi gingaş
şi ca păstrăvul, uşorul...

Nu îmbrăţişez pietrişul,
dalbul clocot de pe maluri,
nu mă legăn cu nisipul,
nu-s vîrtej, ţîşnit din valuri?

Urcă apa şi coboară,
tot ce-i mişcător tresaltă
străluceşte şi dispare;
duhul apelor se-nvoaltă.

Duse şi întoarse valuri
se-mpletesc fără-ncetare.
Doar prefacerea-i viaţă
Şi izvoru-i doar schimbare.

Traducere de Marcel Breslaşu



GIOCO DI ACQUE

Acque, voi, che insieme alla luce
v'intrecciate in una tela,
che sfavilla dolce scorre
come un fuoco dentro.

Tutto - piu leggiero, piu libero -
cambia in cristalli,
regalato dalle coppe,
riversato dai calici.

Come nel vetro passa un tintinnio,
frema l'aria dappertutto -
nel allegro gioco d'acque
lo spirito comincia  a vivere.

Si, comincio a sentire il cambiamento:
forse, la sorgente sono io?
come un gentile giglio
e come la trota, la leggiera...

Non abbraccio la ghiaia,
la bianca bollore sulle sponde,
non mi cullo con la sabbia,
non sono un gorgo,schizzando dalle onde?

Monta l'acqua e scende,
tutto cio che  muove salta
splende e sparisce;
lo spirito delle acque fiorisce.

Partendo e arrivando le onde
s'intrecciano senza tregua.
La vita e cambiamento
e la sorgente e cambiare.




PLAY OF WATERS

Waters, you, which with the light
in a cloth are always knitted,
what a sweet sparkle flows
like a fire in the water.

Everything - more light and free -
turns into cristalls,
offered from cups
overflown from the goblets.

As in the glass a clinking passes,
full of rustle is the air -
in a cheerful play of waters
the spirit begins to live.

Yes, I begin to feel my change:
am I not the spring?
like a tender lilly flower
like the lively trout...

Do I not embrace the gravel,
the white boiling on the shores,
do I not swing with the sand
am I not a whirlpool?

The water gets up and down
every movement throb
shine and disappear;
the spirit of the waters flowers.

The waves go and come
ceaselessly knitting.
Life is continuous changing
and the spring is only change.

Cesare Pavese

VA VENI MOARTEA ŞI VA AVEA OCHII TĂI

Va veni moartea şi va avea ochii tăi -
această moarte ce ne-nsoţeşte
din zori şi pînă-n noapte, insomniacă,
surdă, ca o veche remuşcare
sau ca o patimă fără noimă. Ochii tăi
un strigăt mut, o  tăcere.
Aşa ţi-i vezi în fiece dimineaţă
cînd de tine însuţi te-ndoieşti
în oglindă. O, scumpă nădejde,
în ziua aceea  şti-vom şi noi
că eşti viaţa şi eşti nimicnicia.

Pentru toţi viaţa arte o privire.
Va veni moartea şi va avea ochii tăi.
ASsta va fi ca şi cum te-ai lepăda de-o patimă
ca şi cum ai vedea într-o oglindă
ivindu-se un chip de mort
ca şi cum ai asculta buze ferecate.
Vom coborî muţi în abis.

Traducere de Ion Caraion



VERRA LA MORTE E AVRA I TUOI OCCHI

Verra la morte e avra i tuoi occhi -
questa morte che ci accompagna
dal mattino alla sera, insonne,
sorda, come un vecchi rimorso
o un vizio assurdo. I tuoi occhi
saranno una vana parola,
un grido taciuto, ubn silenzio.
Cosi li vedi ogni mattina
quando su te sola ti pieghi
nello specchio. O, cara speranza,
quel giorno sapremo anche noi
che sei la vita e sei il nulla.

Per tutti la morte ha uno sguardo.
Verra la morte e avra i tuoi occhi.
Sara comew smettere un vizio,
come vedere nello specchio
rimergere  un viso morto,
come ascoltare un labbro chiuso.
Scenderemo nel gorgo muti.



WILL COME THE DEATH AND WILL HAVE YOUR EYES

Will come the death and will have your eyes
this death which accompany us
from  morning to evening, sleepless,
deaf, like an old remorse,
or an irrational passion. Your eyes
will be a vain word,
a silent shout, a silence.
So you see them every morning
when you bend over yourself
in the mirror. O, dear hope,
that day we shall know too
that you are the life and the nothingness.

For all of us the death has a look.
Will come the death and will have your eyes.
It will be like leaving a passion,
like seeing in the mirror
appearing a dead face,
like listening to silent lips.
We shall get down in the abyss dumb.