Rumi

                                

UIMIT, DANSATORUL...

Uimit, dansatorul aude o tamburină înăuntrul său,
ca un val care se întoarce în spuma mării,
din înălţimea lui, la început.
Poate tu nu auzi acea tamburină,
sau frunzele copacului care foşnesc uşor
marcînd trecerea timpului.
Acoperă-ţi urechile care
ascultă mai ales minciuni şi păcăleli sinistre.
Există alte lumi de auzit şi de văzut :
muzica dansului şi tărîmul strălucitor
dinlăuntrul sufletului.


AMAZED, THE DANCER...

Amazed, the dancer hears a tambourine inside him,
like a wave returning to the sea foam
from hight, at the beginning.
Maybe you can't hear that tambourine,
or the leaves of the tree that rustle slightly
marking the passage of the time.
Cover your ears which
listen mostly lies and sinistre tricks.
There are other worlds to hear and see :
the music of the dance and the bright realm
within your soul.

Ian Kostra

TRECEA O FEMEIE PRIN MAI

Trecea o femeie cu mers plutitor în lumină,
Şi era linişte-naintea ploii.
Cînd noru-a stropit frunzişul castanilor,
N-a putut stinge-nfloritele torţe.

Apoi vîntul atinse colinele dulci
Ale coapselor ei, unduindu-i veşmîntul.
N-a izbutit s-alunge albinele,
Roi, lîngă mierea coloanei de flori.


Trecea o femeie prin mai, şalul ei straveziu,
Sub adiere, rămase nesfarşit şi albastru.
Poetul, rătăcitor pe pămînt,
Îşi îngropă fruntea în faldul cel moale.



A WOMAN WAS PASSING ON MAY

A woman was passing floating in the light,
And it was the silence before raining.
When the cloud sprinkled the chestnut leafage,
It can't put out the blooming torches.

Then the wind riched the sweet hills
Of her haunches, waving her dress.
It didn't succed to sand away the bees,
Swarm, near the honey of the flower column.

A woman was passing on may, her transparent shawl,
Under the breath, remained infinite and blue.
The poet, wanderer on the earth,
Buried his forehead in the soft fold.

Erich Fried

                                

REVEDERE

Acum glasul tău îl aud
şi nu doar pe-al meu
pe care voiam să ţi-l pun pe buze
atunci cînd tăceai.

Acum obrazul ţi-l văd,
nu masca, de pe aducerea mea aminte,
ce mă fixa atunci
cînd ochii tăi erau întorşi de la mine.

Pentru că ştiu
că fără întoarcere
te-am pierdut,
încep să te aflu.

REVIEW

Now I hear your voice
and not only mine
which I wanted to put on your lips
when you were silent.

Now I see your face
not the mask from my memory
which fixed me
when yours eyes where turned from me.

Because I know
that forever
I lost you,
I begin to know you.

Niklas Tornlund

                                

COPACUL

De cum am început să-l tai
copacul s-a arătat de ne-nvins.
Coroana-i vuieşte sălbatic şi pînă departe
tulpina-şi încordează muşchii tari,
rădăcinile ţin piept de pretutindeni.
Am ales cu minuţie locul în care să cadă
şi locul mi s-a părut potrivit pentru ultimu-i loc de odihnă
- acum lucrez fără nici o plăcere
ca un osîndit pe viaţă-n lanţul său.
Seva toceşte sunetul fierăstrăului
în timp ce marele puls al copacului
bate nevăzut şi adînc
dinlăuntrul tulpinei.

Negre furnici mişună deasupra
scoarţei nepăsătoare şi nimeni nu presimte
catastrofa. Oţelul îşi asumă
pînă la urmă şi dreptul acesta - deşi
copacul e cel ce are ultimul cuvînt :
el singur decide cînd se cuvine să cadă,
secunda exactă a capitulării sale.
Însă cînd trunchiul i s-a lungit la pămînt
şi-şi descrie deasupra pămîntului umbra -
atunci cu adevărat e înfrînt ;
fără apărare, ca o balenă naufragiată
pe faţa apelor,
încearcă mirat să găsească ieşire
acestei noi şi ciudate
orizontale vieţi. Un murmur
răzbate din coroană, crengile
se.ndoaie văitîndu-se la pămînt.
Frunzele se desprind şi cad,
crengile i se amputează una cîte una.
N-a mai rămas decît trunchiul
ciuntit, paralizat de forţa gravitaţiei.
Descurc locul,
mătur,
fac după mine curat
ca la un loc al crimei
apoi aprind un rug de cadavre
negre şi albe de fum
le privesc răsucindu-se-n sus
pe drumul lor în imponderabil,
flamuri de scrum se învălătucesc din
răsuflarea fierbinte-a copacului,
se împrăştie ca nişte vorbe rostite încet,
cad moale în apă -
vînturi le cară departe
peste mlaştini , aproape de tot
nimicite.




THE TREE

As soon as I started to cut him
the tree shaw him invincible.
His crown is roaring wildly far and wide
the stem strains its powerful muscles
the roots puts up resistence everywhere.
I chose minutely the place of his falling
and seemed to me right for his last resting place
- now I am working without any pleasure
like a life convict in his chains.
The sap thickens the sound of the saw
while the great pulse of the tree
beats invisible and deep
within the stem.

Black ants swarm over
the indifferente bark and no one feels
the desaster. The steel assume
finally this right - although
the tree is the one who has the last word :
he alone decides the time of his falling,
the exact second of his surrender.
But when the trunk lies on the ground
and describes its shadow on the earth,
he really is defeated ;
defenseless, like a stranded whale
on the surface of the water,
he tries amazed to find a way out
from this new and strange
horizontal life. A murmur
is rising from the crown, the branches
bend groaning towards the earth,
the leaves detache and fall,
the branches are cutted one by one.
Only the trunk has remained,
cripple, paralyzed by the force of gravity.
I clear up the place,
sweep,
clean up behind me,
as in the place of crime,
then I light a pile of corpses
black and white of smoke,
I watch them twisting upwords
on their way to imponderable,
flags of ashes are rising
from the hot breath of the tree,
spread like words spoken lowly,
softly fall in the water -
the wind carries them away
over marshes, quite completely
destroyed.

Justinas Marcinkevicius

                                

SĂ ADORMI PE MALUL RÎULUI

Să adormi pe malul rîului,
să vezi în vis curgerea apelor,
foirea peştilor, uscatul
foşnet al trestiilor,
umbrele colorate ale valurilor
pe patul de nisip.
O, de departe vine apa !
Rafalele vîntului de seară
aleargă uşor pe suprafaţa ei,
lăsînd o ciufulită
urmă. Se face întuneric.

Curgerea de neoprit a visului,
ciudate vedenii.
În spate,
răsuflarea fierbinte
a ceva...să fugi
fără să te întorci...ca apa
să fugi, fără să te mai întorci...oglindind
viaţa, pe-alocuri :
un firicel de fum,
ochii speriaţi ai căprioarei, steaua
în adîncul cerului.


TO SLEEP ON THE RIVER BANK

To sleep on the river bank,
to see in the dream the water flow,
the bustle of the fishes, the dry
rustle of the reeds,
the colored shadows of the waves
on the sand bed.
Oh, from so far comes the water !
The gusts of the evening winds
run easily on its surface,
leaving a ruffle
trace. It's getting dark.

The unstoppable flow of the dream,
the strange visions.
Behind,
the hot breath
of something...to run
without looking back...like water
run, without coming back...reflecting
the life, sometimes :
a wisp of smoke
the frightened eyes of the deer, the star
in the depth of the sky.

Adam Puslojic

                                   

OSUAR DE FAMILIE

Puţin cîte puţin
murim
mîncînd pîine caldă,
bînd apă rece.

Mult, mult mai mult
rămînem în urmă,

de după umbra noastră,
de după paşii noştri.

Puţin cîte puţin
devenim
reci ca focul,
fierbinţi ca bulgărele de zăpadă.

Mult, mult mai mult
tăcem
economisindu-ne sîngele
cheltuindu-ne oasele.

Puţin cîte puţin
mult, mult mai mult.


FAMILY OSSUARY

Little by little
we are dying
eating hot bread,
drinking cold water.

Much, much more
we lag behind

after our shadow,
after our footsteps.

Little by little
we become
cold as fire,
hot as snow.

Much, much more
we are silent
saving our blood,
spending our bones.

Little by little
much, much more.

Jorge Luis Borges

                      


SIMPLITATE

Se deschide poarta dinspre grădină
cu docilitatea paginii
pe care-o dăruire statornică o cercetează,
iar înăuntru privirile
nu mai simt nevoia să se ațintească pe obiectele
ce s-au întipărit adînc în amintire.
Cunosc obiceiurile și sufletele
și graiul de aluzii
pe care oamenii ce-și duc viața împreună îl urzesc.
Nu am nevoie să vorbesc
și să mă-mpăunez cu hrisoave ticluite:
mă cunosc prea bine cei ce mă-nconjoară,
îmi știu neliniștile și slăbiciunea.
sta înseamnă să dobîndești darul cel mai de preț
pe care, poate, ni-l va da Cel de Sus :
nu laude deșarte, nici lauri de victorii,
ci pur și simplu îngăduința
de-a face parte din Realitatea necontestată,
asemenea pietrelor și copacilor.


SIMPLICITY

The gate of the garden is opening
with the docility of  the page
which a steadfast devotion examines,
and inside the looks
do not need to stare at  the objects
that have impressed deeply in the memory.
I know the habits and the souls
and the allusion language
that people who live together warps.
I do not need to talk
and boast of composed writings :
they know me well those around me,
they know my restlessness and weakness.
This means to get the most precious gift,
which, maybe, God Almighty will give to us :
nor empty praises, neither laurels of victory,
but simply the permission
of being part of the unquestionable Reality,
alike the stones and the trees.

Rainer Maria Rilke

                                  

O, TU, IUBITĂ

O, tu, iubită
dinainte pierdută, niciodată-ntîlnită,
eu nu mai ştiu care cîntec ţi-i drag.
Nu mai încerc, cînd viitorul vine,
să te găsesc. Toate marile
imagini din mine, priveliştea văzută-n zare,
tîrguri şi turnuri şi poduri şi
nebănuite cotituri de drumuri
şi vlaga acelor tărîmuri
cutreierate pe vremuri de zei :
toate în mine se-nalţă
spre slava ta, tu pierdută mereu.

O, tu eşti grădina
pe care am privit-o cu atîta
nădejde. O fereastră s-a deschis
în casa de ţară : şi tu, gînditoare,
aproape c-ai intrat după mine. Am găsit
uliţa pe care tocmai trecuseşi...Cine ştie
dacă n-a răsunat cîntecu-aceleiaşi păsări
prin fiecare dintre noi, aseară ?



O,YOU, BELOVED

O, you, beloved
from the beginning lost, never met,
I no more know what song you like.
I no more try, when the future comes,
to find you. All the great
images inside me, the distant sights,
towns and towers and bridges and
unexpected turns of the roads
and the vigor of those realms
once wandered by the gods ;
all rise inside me
to your glory, you, for ever lost.
O, you are the garden
I watched with such
hope. A window opened
in the country house : and you, thoughtful,
nearly came after me. I found
the street on which you has just passed...Who knows
if didn't sound the sing of the same bird
within each of us, last night ?

Rabindranath Tagore

                                     

ÎN PRAGUL ZILEI ARUNCAI NĂVODU-N MARE

În pragul zilei aruncai năvodu-n mare.

Am smuls întunecatului abis comori ciudate ; unele sclipeau ca un surîs, altele erau îmbujorate asemeni cu obrajii tinerei mirese.

Cînd, încărcat cu preţioasa mea povară,m-am întors acasă, iubita îmi sta în grădină şi-alene smulgea petalele unei flori.

Cumpănind o clipă, îi aşternui la picioare tot ce smulsesem mării şi apoi rămăsei tăcut.

Aruncînd o privire spre ele, ea spuse :

" Ce sunt aceste lucruri ciudate ? La ce pot sluji ? "

De ruşine plecai fruntea, gîndind :

" Nu m-am străduit să le dobîndesc, nu le-am cumpărat din tîrg ; nu sunt, deci, daruri potrivite pentru dînsa ! "

Apoi, am azvîrlit toată noaptea, una după alta, comorile-n drum.

Dimineaţa trecură drumeţi ; le adunară şi le duseră în ţări îndepărtate.

AT DAWN I THREW THE TRAWL IN THE SEA

At dawn I threw the trawl in the sea.

I pulled out from the dark abyss strange treasures ; some were glittering like a smile, others were flushed like the cheecks of an young bride.

When, loaded with my precious burden, I returned home, my love was sitting in the garden and slowly tore the petals of a flower.

Thinking for a moment, I spread at her feet all that I had torn from the sea and then I remained silent.

Having a glance to them, she said :

" What are these strange things ? What can they serve for ? "

Ashamed, I lowered my head, thinking :

" I haven't striven to acquire them, I haven't bought them in town, they aren't therefore suitable gifts for her ! "

Then, I threw all the night, one after another, the treasures on the road.

In the morning some travellers passed and gathered them and carried them in far cantries.

Toshyori

                                       

CÎND ÎNFLORIRĂ-NTÎI

Cînd înfloriră-ntîi,

Cireşii de munte păreau

Albe cascade,

Celeste căderi de ape

Din ţara norilor de sus.

WHEN THEY BLOSSOMED FOR THE FIRST TIME

When they blossomed for the first time,

The mountain cherry trees seemed

White waterfalls,

Celestial falls of water

From the land of the clouds above.

Rafael Alberti

TESTAMENTUL ROZEI

Pierdută roză - mi se spune, da.
Ieri te-ai născut şi mîine vei muri.
E mîine azi, ieri mă năşteam abia.
În scurtă vreme pieri.
E mîine azi, a şi venit un mîine,
tu, ieri născuto, ieri...
În galben m-am ivit, de primăvară.
Mi-ar fi putut obrazul fi roşu, alb, carmin,
dar sunt...ba nu, pot spune doar eram...
O, amintiri.
- Tin, tin !
- Ei, ce-i ?
- E soarele.
- Ce vrea ?
- Să intre.
- Poftească dupa cum e voia sa.
În trup patrunde soarele deodată
şi mă deschid. Ce oră de amor !
Fu răsăritul meu trezire-n zori
la nunta binecuvîntată.
Nu galbenă eram, o roză aurită,
femeie, trup rotund al unei flori -
şi-ndrăgostită.
- Tin, tin !
- Ei, cine e ?
- Un colibri.
- Ce-mi cere ? Şi ce vrea ?
- Doar un sărut.
- Să-nceapă după cum e voia sa.
Ce dulce miere,
nectarul meu de roză-abia trezită,
de soare-ndrăgostită şi nuntită !
Şi ce lumină - jar fără cenuşi !
Îmi arde pielea - aur nemişcat.
- Tin, tin.
- Ei, cine-i ?
- Vîntul jucăuş.
- Şi ce doreşte ? Spună voia sa !
- Un dans.
- Roză şi vînt. Noi vom dansa.

Sunt pasăre.
Petalele mi-s aripi.
Şi zbor.

Sunt mare.
Caliciul e o luntre.
Plutesc !

Sunt vis.
Şi tu îmi iei miresmele.
Adorm.

Şi iată noaptea. Vreau să fiu o stea !
O stea, în naltul cerului deschisă,
ca roza, da, ca mine scînteia,
tot galbenă, de aur pur...
- Tin, tin !
- Ei, cine-i ?
- Tremurătoare,-o stea.
- Ce vrea ?
- Să plîngă-n tine acum, într-un fior.
- Să intre, după cum e voia sa.
Stelara roză, - plînse, plînse greu.
Şi plînsul ei se împleti cu-al meu,
şi soarele suind mă mistui.
Ieri te-ai nascut şi mîine vei muri.
Ieri mă năşteam abia. Şi mîine-i azi.
O zi trăieşti, frumoasa mea născută ?
Acesta-i testamentul ce vi-l las -
Las
inima întreagă soarelui.
Las
mierea colibriului.
Las
vîntului aromă şi fior.
Las
lacrimile stelei.Totuşi zic :
Ce las în urma mea ? Nimic.
Dar nu mă plîngeţi, o, nu plîngeţi roza
ce s-a născut în zori şi moare-n zori.
Adio, dar...Mă poartă-acum văzduhul.
Ieri mă născui. Şi azi iubesc. E soare.
Şi vine colibriul. Mă înconjoară briza.
Alunecă o stea scînteietoare.
Şi ce urmează-n lume ? O altă roză
se va trezi când soarele răsare.


THE WILL OF THE ROSE

Lost rose - they call me, yes.
Yesterday you was born and tomorrow you will die.
Tomorrow is today, yesterday I was hardly born.
Shortly you'll die.
Tomorrow is today, a tommorow has just came,
you, yesterday born, yesterday...
In yellow I has rised, of spring.
My cheek would have been white or red,
but I am... oh no, I can say only I was...
Oh, memories...
- Tin, tin !
- Who's there ?
- It's the sun.
- What does he want ?
- To come in.
- Welcome, as he wishes.
In my body suddenly penetrates the sun
and I open myself. What a hour of love !
It was my awakening at dawn
at the bless wedding.
I wasn't yellow, a golden rose,
a woman, a round body of a flower -
and in love.
Tin, tin !
- Who's again ?
- A colibri.
- What does he want ?
- Only a kiss.
- Let him begin.
What a sweet honey,
my nectar of a just awaken rose,
lover of the sun and wed by him !
What a light - fire without ashes !
My skin is burning - still gold.
- Tin, tin !
-Oh, who is it ?
- The playful wind.
- What das he wish ? Let tell his will.
- A dance.
- The rose and the wind will dance.

I am a bird.
My petals are wings.
And I can fly !

I am a sea.
My calyx is a boat.
I am floating !

I am a dream.
And you take from me my scents.
I fall asleep !

And here it is the night. I want to be a star !
A star, opened in the sky,
Like a rose, like me, she was sparkling,
yellow too, of pure gold...
- Tin, tin.
- Who is it ?
- A trembling star.
- What does she want ?
- To weep inside you now, in a thrill.
- Come in.
The stary rose has hardly wept.
And her weeping blended with mine,
and the raising sun has burnt me.
Yesterday you was born and tomorrow you will die.


Yesterday I hardly was born. And tomorrow is today.
Do you live only a day, my beauty ?
This is the will I let to you -
I let
my entire heart to the sun.
I let
my honey to the colibri.
I let
to the wind, my scent and my thrill.
I let
my tears to the star. Anyway I say :
What do I let behind ? Nothing.
But don't weep on me, don't weep on the rose
which was born at dawn and dies at dawn.
Farewell, so... The air is carring me now.
Yesterday I was born. Today I am in love. The sun is shining.
And the colibri comes. The breth sourrounds me.
A bright star is sliping.
And what is following in the world ? Another rose
will flower when the sun will come.

Liu Shahe

                                 

SUNT FLOARE DE CIREŞ

Ying hua, flori de cireş, flori de cireş,
Aţi îmbujorat marginea oraşului şi vă întreb
De unde aţi venit ?
V-a adus vântul primăverii din norii de dincolo de ceruri ?
Aţi murit cândva, dar sufletul nu v-a părăsit
Şi v-aţi aciuat printre oameni, v-aţi agăţat de crengile cireşului ?
Aţi ţesut peste noapte mii de eşarfe purpurii.
Ying hua, flori de cireş, surâdeţi cu tâlc .
Ameţite de vânt, petalele voastre cad lin,
Ca o burniţă fină, peste hainele mele şi-n păr.
Flori de un roşu pal, petale de iubire,
Mi-aţi ajuns la ureche. Vă ascult.
Voi sunteţi eu, voi sunteţi timpul meu pierdut,
Voi sunteţi anii mei frumoşi ca floarea de cireş.
Ying hua, flori de cireş,voi sunteţi chiar inima mea
Voi sunteţi eu de altădată
Iar eu sunt voi, sunt floare de cireş.
Eu cel răsfrânt în limpedea-oglindă-a primăverii,
Cel înfrumuseţat de strălucirea ei,
Sunt numai bucurie.
M-am regăsit, sunt floare de cireş.


I'M A CHERRY FLOWER

Ying hua, cherry flowers, cherry flowers,
You have blushed the outskirts of the town and I ask you
Where have you come from ?
Did the spring wind carry you from the sky ?
Did you die once upon a time, but your soul haven't abbandoned you
And you sheltered among the people, you clung of the branches of the cherry tree ?
You have weaved at night thousands purple scarfs.
Ying hua, cherry flower, you smile misteriously.
Drugged by the wind, your petals fall slowly,
Like a fine rain, on my coat, in my hair.
Flowers of a pale red, petals of love,
You have riched my ear. I listen to you.
You are me, you are my lost time,
You are my beautiful years like the cherry flower.
Ying hua, cherry flowers, you are just my heart.
You are me of yesterday
And I am you, I am a cherry flower.
Me reflected by the clear mirror of the spring,
Made beautiful by her splendour,
I am pure joy.
I have found me again. I'm a cherry flower.

Jan Ostergren

                                

FRONTIERA ÎNTRE ROUĂ ŞI PLOAIE

Aici e frontiera între rouă şi ploaie,
între picur şi potop.
Aici stau norul şi fumul ca teză şi antiteză
pe tăbliţa firmamentului.
Spre latura piezişă a orizontului
brazi negri defilează identici cu ei înşişi
ca nişte picsuri în testeaua lor.
Stup
Stupid
Stîrv
Lumea se sprijină instinctiv pe
cuvinte : puncte de reper sau de prăbuşire.


THE BORDER BETWEEN THE DEW AND THE RAIN

This is the border between the dew and the rain,
between the drop and the flood.
Here are the cloud and the smoke as thesis and antithesis
on the tablet of the stardom.
Obliquely to the side of the horizon
black fir-trees march identically with themselves
like pens in their dozen.
Hive
Stupid
Corpse
People instinctively hold on
the words : stand points or collapse points.

Remco Campert

                      

ŞI DRAGOSTEA

Da, cei ce prefac dragostea
Într-un vas de război arzînd sau într-un minunat trandafir,
Vor pieri în apă, fără scăpare,
Sau în vizuina anotimpurilor, în ţărînă.

Dar şi dragostea piere
Cu îndrăgostiţii.

O, trupul nostru scump
Şi vorbele cheltuite de la unul la celălalt,
Şi toate bunele intenţii şi cele rele,
Şi lacrimile,
Patima, plăcerea,
Încendiul vasului,
Mireazma trandafirului,
Nu sunt şi nu vor fi niciodată destul.

LOVE TOO

Yes, those who change love
In a burning battleship or in a wonderful rose,
Will perish in the water, without escape,
Or in the lodge of the seasons, in the dust.

But love also dies
Toghether with the lovers.

Oh, our dear bodies,
And the words spent from one to another,
And all the good intentions and the bad ones,
And the tears,
The passion, the pleasure,
The fire of the vessel,
The scent of the rose,
Aren't and will never be enough.

Horiguchi

                                  

ŞIRAGUL

Aş vrea să trec
Un fir
Prin lacrimile mele,
Şi să fac un şirag
Pentru tine.



THE NECKLACE

I should want to put
A thread
Through my tears,
And make a necklace
For you.

Niklas Tornlund

                                      

CALEA VÎNĂTORULUI

Aveam treizeci de mii de ani
cînd am venit aici
în colţul cel mai de nord
al lumii, sub această
umbră colosală a gheţii.
Dar ţara era mult mai
bătrînă. Copil am fost,
plecat pe urmele
vieţii să înveţe.
Cei ce m-au jelit
au pus o mreajă şi
o săgeată din corn
în groapă - ştiau
că trebuie necontenit să vînez.
Mi-am supravieţuit
de multe ori, mi-am
început viaţa iarăşi şi iarăşi,
şi de fiece dată viaţa mi-a fost
ca şi-ntîia, măcar că privirea pămîntului a devenit
mai murdară. Am luptat
Împotriva frigului, a foamei,
a singurătăţii ; am supravieţuit
în acelaşi timp şi-am dispărut,
fragil ca lujerul de floare
tare ca o rădăcină.
Zece mii de ani au trecut, şi-ntreaga
lume s-a preschimbat în animalul
de pradă, al meu, pe care
l-am încercuit odată pentru
totdeauna. Iar viaţa m-a făcut
din vînător posesor.
Capre multe nu mai sunt.
Am alcătuit lumea din linii
fine, iar cunoştinţele şi bogăţiile
mele nu-mi mai încap
în mormînt. Acum mor din nou
cu mîinile goale.Iar gerul e
acelaşi - şi sentimentul că
n-am izbutit să merg
în pas cu propria-mi viaţă.


THE HUNTER'S WAY

I was thirty thousand years old
when I came here
at the most northen corner
of the world, under this
colossal shadow of the iceberg.
But the land was more
old. I was a child,
gone on the traces
of the life to learn.
Those who mourned me
have put a toil and
an arrow of horn
into my grave - they knew
the need to continually hunt.
I survived to myself
often, I
started life again and again,
and every time my life was
the same, though the look of the earth became
more dirty. I fought
against cold, against hunger,
against loneliness, I survived
while I disappeared,
fragile like a flower stem
hard as a root.
Ten thousand years have past, and entire
world was changed into the animal
for pray, mine, which
I surrounded once
forever. And life made me
from a hunter an owner.
Goats are nomore many.
I made up the world of fine
lines, and my knoledge and reches
find nomore room
in my grave. Now I die again
with empty hands. And the frost
is the same - and the feeling that
I didn't succeeded in keeping
abreast of my own life.

Toshinari

                         

În alt veac mireasma
Acestor flori de portocal
Va desfăta la fel
Vreun om gîndindu-se la mine
Cînd eu voi fi apus de mult ?



Another century the fragrance
Of these orange flowers
Will delight the same
Somebody thinking of me
When I'll be gone for a long time now ?

Rainer Maria Rilke

                                                  

ÎNDĂRĂTUL INOCENŢILOR ARBORI

Îndărătul inocenţilor arbori
bătrîna soartă-şi arată
obrazul ei mut...
Un ţipăt de pasăre care
se preface dincolo într-un rid al durerii,
în jurul severei, profeticei guri.
O, şi cei ce-n curînd se vor îndrăgosti
îşi surîd, încă nebănuind despărţirea,
şi sub ei şi peste ei trece,
în chip de stele, destinul
cu suflet nocturn.
Încă nu li-e dat să-şi trăiască dragostea,
ea-şi are încă lăcaşul
plutitor, pe orbite cereşti,
un uşor contur.



BEHIND THE INNOCENT TREES

Behind the innocent trees
the old fate shows
her silent face...
The cry of a bird
changes beyound in a wrinkle of pain,
around the severe, prophetical mouth.
Oh, those who soon will be in love
smile, still not suspecting the separation,
and below them and over them passes,
as stars, the destiny
with nocturnal breath.
They are not living yet their love,
it still has its abode
floating, on celestial orbits,
a faint outline.

Justinas Marcinkevicius

                                 


TIMPUL PIERDUT

Timpul pierdut, chipurile
păstrate numai în fotografii -
albiile rîurilor ( vîntul
curge prin ele în voie, ca apa,
uneori se pare
că arborii se oglindesc în rafalele lui,
asemenea chipurilor noastre
din vechea fotografie îngălbenită ) ah,

timpul pierdut
şi oglindirea noastră în tine,
ah, nouri schimbători, năvalnici nouri,
irevocabil de calmi
plutind la orizont !
Făgăduită, înceţoşată,
pădure a veşniciei,
în care rătăcesc sufletele noastre,
nerecunoscîndu-se unul pe altul,
în căutarea rugului uitării,
la care s-ar putea încălzi.
Necunoscute, palide umbre ( le-a rupt
de noi trecerea timpului,
părăsindu-ne, o, părăsindu-ne,
precum rîul vechea lui albie) -
unde soarele răsare ca o urnă
plină cu timpul pierdut, cu noi,
caldă încă a trecerii timpului
cenuşă.





THE TIME LOST

The time lost, the faces
preserved only in the photos -
the river beds ( the wind
flowing through them freely, like water,
sometimes it seems
that the trees reflect in its gusts,
alike our faces
from the old yellowed photography ) oh,

the time lost
and our reflection in you,
oh, unsteady clouds, overwhelming clouds,
irrevocably calm,
floating on the horizon !
Promised, misty,
forest of eternity,
where our souls are wondering,
without recognizing one another,
looking for the stake of oblivion
for getting worm.
Unknown, pale shadows ( the passing of time
broke them from us,
leaving us, o, leaving us,
as the river its old bed ) -
where the sun rises like an urn
filled with the time lost, with us,
still worm of the passing of the time
ashes.

Rumi

                           


...

În cea mai uscată şi mai albă întindere
Infinit dureroasă a deşertului,
Mi-am pierdut liniştea sufletului
Şi am găsit acest trandafir.


...


In the driest and whitest extent
Infinitely painful of the desert,
I lost my peace of mind
And I found this rose.