Rainer Maria Rilke

                                                  

ÎNDĂRĂTUL INOCENŢILOR ARBORI

Îndărătul inocenţilor arbori
bătrîna soartă-şi arată
obrazul ei mut...
Un ţipăt de pasăre care
se preface dincolo într-un rid al durerii,
în jurul severei, profeticei guri.
O, şi cei ce-n curînd se vor îndrăgosti
îşi surîd, încă nebănuind despărţirea,
şi sub ei şi peste ei trece,
în chip de stele, destinul
cu suflet nocturn.
Încă nu li-e dat să-şi trăiască dragostea,
ea-şi are încă lăcaşul
plutitor, pe orbite cereşti,
un uşor contur.



BEHIND THE INNOCENT TREES

Behind the innocent trees
the old fate shows
her silent face...
The cry of a bird
changes beyound in a wrinkle of pain,
around the severe, prophetical mouth.
Oh, those who soon will be in love
smile, still not suspecting the separation,
and below them and over them passes,
as stars, the destiny
with nocturnal breath.
They are not living yet their love,
it still has its abode
floating, on celestial orbits,
a faint outline.