Niklas Tornlund

                                      

CALEA VÎNĂTORULUI

Aveam treizeci de mii de ani
cînd am venit aici
în colţul cel mai de nord
al lumii, sub această
umbră colosală a gheţii.
Dar ţara era mult mai
bătrînă. Copil am fost,
plecat pe urmele
vieţii să înveţe.
Cei ce m-au jelit
au pus o mreajă şi
o săgeată din corn
în groapă - ştiau
că trebuie necontenit să vînez.
Mi-am supravieţuit
de multe ori, mi-am
început viaţa iarăşi şi iarăşi,
şi de fiece dată viaţa mi-a fost
ca şi-ntîia, măcar că privirea pămîntului a devenit
mai murdară. Am luptat
Împotriva frigului, a foamei,
a singurătăţii ; am supravieţuit
în acelaşi timp şi-am dispărut,
fragil ca lujerul de floare
tare ca o rădăcină.
Zece mii de ani au trecut, şi-ntreaga
lume s-a preschimbat în animalul
de pradă, al meu, pe care
l-am încercuit odată pentru
totdeauna. Iar viaţa m-a făcut
din vînător posesor.
Capre multe nu mai sunt.
Am alcătuit lumea din linii
fine, iar cunoştinţele şi bogăţiile
mele nu-mi mai încap
în mormînt. Acum mor din nou
cu mîinile goale.Iar gerul e
acelaşi - şi sentimentul că
n-am izbutit să merg
în pas cu propria-mi viaţă.


THE HUNTER'S WAY

I was thirty thousand years old
when I came here
at the most northen corner
of the world, under this
colossal shadow of the iceberg.
But the land was more
old. I was a child,
gone on the traces
of the life to learn.
Those who mourned me
have put a toil and
an arrow of horn
into my grave - they knew
the need to continually hunt.
I survived to myself
often, I
started life again and again,
and every time my life was
the same, though the look of the earth became
more dirty. I fought
against cold, against hunger,
against loneliness, I survived
while I disappeared,
fragile like a flower stem
hard as a root.
Ten thousand years have past, and entire
world was changed into the animal
for pray, mine, which
I surrounded once
forever. And life made me
from a hunter an owner.
Goats are nomore many.
I made up the world of fine
lines, and my knoledge and reches
find nomore room
in my grave. Now I die again
with empty hands. And the frost
is the same - and the feeling that
I didn't succeeded in keeping
abreast of my own life.