Niklas Tornlund

                                

COPACUL

De cum am început să-l tai
copacul s-a arătat de ne-nvins.
Coroana-i vuieşte sălbatic şi pînă departe
tulpina-şi încordează muşchii tari,
rădăcinile ţin piept de pretutindeni.
Am ales cu minuţie locul în care să cadă
şi locul mi s-a părut potrivit pentru ultimu-i loc de odihnă
- acum lucrez fără nici o plăcere
ca un osîndit pe viaţă-n lanţul său.
Seva toceşte sunetul fierăstrăului
în timp ce marele puls al copacului
bate nevăzut şi adînc
dinlăuntrul tulpinei.

Negre furnici mişună deasupra
scoarţei nepăsătoare şi nimeni nu presimte
catastrofa. Oţelul îşi asumă
pînă la urmă şi dreptul acesta - deşi
copacul e cel ce are ultimul cuvînt :
el singur decide cînd se cuvine să cadă,
secunda exactă a capitulării sale.
Însă cînd trunchiul i s-a lungit la pămînt
şi-şi descrie deasupra pămîntului umbra -
atunci cu adevărat e înfrînt ;
fără apărare, ca o balenă naufragiată
pe faţa apelor,
încearcă mirat să găsească ieşire
acestei noi şi ciudate
orizontale vieţi. Un murmur
răzbate din coroană, crengile
se.ndoaie văitîndu-se la pămînt.
Frunzele se desprind şi cad,
crengile i se amputează una cîte una.
N-a mai rămas decît trunchiul
ciuntit, paralizat de forţa gravitaţiei.
Descurc locul,
mătur,
fac după mine curat
ca la un loc al crimei
apoi aprind un rug de cadavre
negre şi albe de fum
le privesc răsucindu-se-n sus
pe drumul lor în imponderabil,
flamuri de scrum se învălătucesc din
răsuflarea fierbinte-a copacului,
se împrăştie ca nişte vorbe rostite încet,
cad moale în apă -
vînturi le cară departe
peste mlaştini , aproape de tot
nimicite.




THE TREE

As soon as I started to cut him
the tree shaw him invincible.
His crown is roaring wildly far and wide
the stem strains its powerful muscles
the roots puts up resistence everywhere.
I chose minutely the place of his falling
and seemed to me right for his last resting place
- now I am working without any pleasure
like a life convict in his chains.
The sap thickens the sound of the saw
while the great pulse of the tree
beats invisible and deep
within the stem.

Black ants swarm over
the indifferente bark and no one feels
the desaster. The steel assume
finally this right - although
the tree is the one who has the last word :
he alone decides the time of his falling,
the exact second of his surrender.
But when the trunk lies on the ground
and describes its shadow on the earth,
he really is defeated ;
defenseless, like a stranded whale
on the surface of the water,
he tries amazed to find a way out
from this new and strange
horizontal life. A murmur
is rising from the crown, the branches
bend groaning towards the earth,
the leaves detache and fall,
the branches are cutted one by one.
Only the trunk has remained,
cripple, paralyzed by the force of gravity.
I clear up the place,
sweep,
clean up behind me,
as in the place of crime,
then I light a pile of corpses
black and white of smoke,
I watch them twisting upwords
on their way to imponderable,
flags of ashes are rising
from the hot breath of the tree,
spread like words spoken lowly,
softly fall in the water -
the wind carries them away
over marshes, quite completely
destroyed.