Sylvia Plath

OGLINDA

Sunt de argint şi exactă. Nu am prejudecăţi.
Orice văd înghit imediat.
Aşa cum e, ne-nceţoşat de dragoste sau repulsie.
Nu sunt crudă, ci doar adevărată,
Ochiul unui mic zeu, în patru colţuri.
Aproape tot timpul mă gîndesc la zidul opus.
Este roz cu picăţele. L-am privit atît de mult
Că-l cred o parte din inima mea. Dar el pîlpîie.
Chipuri şi umbre ne despart din cînd în cînd.
Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine
Cerîndu-mi să-i spun cine este cu adevărat.
Apoi se întoarce spre acei mincinoşi: lumînările sau luna
Şi-i văd spatele şi i-l reflect cu credinţă.
Mă răsplăteşte cu lacrimi şi cu agitarea mîinilor.
Sunt importantă pentru ea. Ea vine şi pleacă.
În fiecare dimineaţă faţa ei înlocuieşte întunericul.
În mine a înecat o fată tînără şi din mine se ridică o femeie bătrînă
Înspre ea zi de zi, ca un peşte hidos.



THE MIRROR

I am silver and exact. I have no preconceptions.
What ever you see I swallow immediately.
Just as it is, unmist by love or dislike.
I am not cruel, only faithful,
The eye of a little god, four-cornered.
Most of the time I mediate on the opposite wall.
It is pink, with speckles. I have looked at it so long
I think it is a part of my heart. But it flickers
Faces and darkness separate us over and over.
Now I am a lake. A woman bends over me,
Searching my reaches for what really is.
Then she turns to those liars, the candles or the moon.
I see her back, and Ireflect it faithfully.
She rewards me with tears and agitations of hends.
I am important to her. She comes and goes.
Each morning it is her face that replaces the darkness.
In me she has drawned a young girl, and in me an old woman
Rises toward her day after day, like a terrible fish.



LO SPECCHIO

Sono d'argento e sono precisa. Non ho pregiudizi.
Qualunque vedo inghiottisco imediatamente.
Cosi com'e, non annebbiato dall'amore o dal rifiuto.
Non sono crudele, ma vera,
L'occhio  di un piccolo dio, in quattro angoli.
Quasi tutto il tempo penso al muro opposto.
E roseo dai puntini. L'ho guardato tanto
Da crederlo parte del mio cuore. Ma esso crepita.
Visi e ombre ci seaparano a volte.
Adesso sono un lago. Una donna s'inclina verso di me
Chiedendomi di dirle chi e davvero.
Poi si volta verso quei bugiardi: le candele, la luna
E io vedo le sue spalle e le rifletto fedelmente.
Mi ricompensa con lacrime e l'agitarsi delle mani.
Sono importante per lei. Lei viene e se ne va.
Ogni mattino il suo viso sostituisce il buio.
In me annega un volto giovane e da me si alza una donna vecchia
Verso di lei giorno per giorno, come un pesce orribile.