Novena Stefanova

                                                     

M-AI ÎNTREBAT

M-ai întrebat :
ţi-s drag ?
Eu nu m-am întrebat
de ce mă-ntrebi.
Fără să şovăi spun :
da, îmi eşti drag.
Mi-e dragă firea-ţi aspră.
Mă tem şi cred
că are-un capăt,
că dincolo de el,
se schimbă-n duioşie,
şi că de n-ar fi astfel,
nu mi-ai fi drag.
Ochii de chihlimbar
mi-s dragi,
iluminaţi de simţăminte.
Cînd nu sunt luminaţi,
sunt pietre ;
nu mi-ai fi drag de piatră.
Mi-s dragi
acele tainice celule
din care s-a plăzmuit
conştiinţa complicată,
răspîntiile
şi arabescul
gîndirii tale.
Dar nu iubesc
tăcerea
ce face infernal de vastă
distanţa dintre noi.
Tot ce-i al tău iubesc,
tot ce-i neprihănit şi mîndru,
altfel nu te-aş iubi,
de nu te-aş fi iubit mai dinainte,
fără să ştiu de ce.


YOU ASKED ME

You asked me :
do you love me ?
I didn't ask myself
why did you ask me.
Without hesitating I say :
yes, I love you.
I love your rough temper.
I'm afraid and I believe
that it has an end
and that beyond it
changes into tendreness,
and that wouldn't be so
I shouldn't love you.
I love
your eyes of amber
illuminated by feelings.
When they aren't illuminated
are like stones ;
I shouldn't love you of stone.
I love
those mysterious cells
of which are made
the complicated consciousness,
the crosses
and the arabesque
of your thought.
But I don't love
the silence
that makes awfully vast
the distance between us.
All that you are I love,
all that is pure and proud,
otherwise I shouldn't love you
if I shouldn't loved your before
without knowing why.