Rafael Alberti

                         

ÎNTOARCEREA DRAGOSTEI LA PEISAGIILE ÎN CARE A TRĂIT

Noi credem, dragostea mea, că peisagiile-acelea
Au stat pierdute în somn sau au murit împreună cu noi,
La vîrsta şi-n ziua în care ne fură sălaş ;
Noi credem că arborii îşi pierd memoria
Şi că nopţile trec, dînd uitării
Ceea ce le făcuse frumoase şi veşnice, poate.
Dar e destul tremurul cel mai uşor al unei frunze,
Al unei stele brumate care respiră,
Pentru a ne afla la fel de voioşi ca atunci cînd locurile,
Pline de noi, ne stăpîneau laolaltă.
Şi iată că te trezeşti, alături de mine, dragostea mea,
Printre tufişuri de coacăze şi fragii ascunşi,
Adăpostită de inima tare-a pădurii.

Iată şi mîngîierea umedă a picăturii de rouă,
Crenguţele delicate ce-ţi împrospătează culcuşul,
Şi spiriduşii fericiţi să-ţi pună podoabe în păr,
Şi misterioasele veveriţe care fac să plouă de sus,
Deasupra somnului tău, verdele mărunt al rămurişului.

O, frunză, fii fericită de-a pururi, să nu ştii ce-i toamna,
Frunză ce mi-ai adus,
Cu tremurul tău uşor,
Mireazma unei vîrste luminoase, dar oarbe.
Şi tu, stea mică, pierdută, care-mi deschizi
Ferestrele tainice din cele mai tinere nopţi ale mele,
Învăluite-n razele tale
Toate culcuşurile care în zori ne-au adormit,
Şi biblioteca aceasta plină de lună,
Şi cărţile alunecate încet,
Şi munţii care veghează afară şi ne cîntă pe noi.


THE RETURN OF LOVE IN THE LANDSCAPES WHERE IT HAS LIVED

We think, my love, that those landscapes
Were lost in the sleep or died with us
At the age when they were our shelter ;
We think that the trees are losing their memory
And the nights pass, forgetting
What made them beautiful and maybe eternal.
But it's enough the slight trembling of a leaf,
Or a hoar-frosted star that is breathing,
For finding us as cheerful as then when the places,
Full of us, governed us together.
And behold, you wake near me, my love,
Among the bushes of currant and hidden wilde strawberries,
Sheltered by the powerful heart of the forest.

Here the wet caress of the dew drop,
The delicate twigs that refresh your couch,
And the elves happy to put jewels in your hair,
And the mysterious squirrels that make it rain from above
On your sleep, the small green of the branches.

Oh, leaf, be happy forever, let you never know what the autumn is,
Leaf that brought to me
With your slight trembling
The scent of a bright but blind age,
And you, little star, lost, that open to me
The secret windows of my youngest nights,
Wrap in your rays
All the couches that made us sleep at dawn,
And this library full of moon,
And the books sliding slowly,
And the mountains that are watching outdoors and sing of us.