Eugenijus Matuzevicius

IERNILE MELE

Albele mele ierni !

Vă aduc şi vă iau cu ele anii si vînturile...
Voi troieniţi cîmpiile

Şi cuvintele

Împrăştiate pe potecile lui August.
Voi aşterneţi o rece tăcere

Şi peste sînge

Şi peste sămînţa din brazdă,

Şi peste mormîntul frunzelor veştede.
Voi sunteţi întotdeauna pline de aşteptare,
Pline de nopţile cele mai lungi

Şi de sensurile cele mai adînci,

Tot mai des mi-e dat sa mă uimesc :

Îmi amintiţi de hotarul

Sfîrşitului
Existenţei,
Bătăilor inimii

Şi cîntecului...

Dar poate nu...Poate sunteţi doar limanul
Ce trebuie trecut
De dinspre toamnă
Spre soarele primăverii.


MY WINTERS

My white winters !

The years and the winds bring and take you away...
You snow up the plains
And the words
Scattered on the paths of August.
You spread a cold silence
On the blood,
On the seed under the furrow,
On the grave of the dead leaves.
You always are full of waiting,
Full of the longest nights
And of the deepest means.

I am wondering more and more :
You remember me the bounds
Of the end
Of the existence,
Of the heart beats,
Of the song...
 

Maybe not...Maybe you are only the bank
Which must be passed
From the autumn
To the sun of the spring.