VISELE NOASTRE SUNT HERMEŞI DE MARMURĂ
De-a oamenilor vorbă îmi e groază.
Ei totul spun atît de desluşit :
asta se cheamă cîine si cealaltă - casă,
şi-aici e început şi colo e sfîrşit.
Şi duhul lor mă sperie, cu jocul lui flecar,
ei ştiu tot, ce va fi şi ce s-a întîmplat ;
pentru ei nici un munte nu mai e minunat ;
moşia, grădina, cu Dumnezeu li-s hotar.
Rămaneţi departe, strig şi apăr, în gand.
Mi-e atît de drag sa-aud lucrurile cîntînd.
Le-atingeţi voi sunt mute şi-ngheţate.
Voi îmi ucideţi lucrurile toate.
OUR DREAMS ARE MARBLE STATUES
I am afraid of the people's words.
For them all it's so clear :
this is called dog and that - house,
and here is the beginning and there is the end.
And their spirit frightens me, with its talky play,
they know all, what will be and what just happened;
for them no mountain is wonderful anymore;
their garden is neighbour with God.
Stay away, I cry and I defend, in my mind.
I like so much to listen to the song of the things.
If you touch them they becomes mute and frozen.
You kill all my things.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.