Eva Strom

                     

VRAJA MUNTELUI

Acolo trebuie să ajung, mi-am zis
Şi-am plecat.
Mi s-au făgăduit beznă şi cristaluri.
Am auzit
Şopotul unui pîrîu
Am înţeles
Că întoarcere nu există.

Astfel, vrăjită îmi duc viaţa săracă.
Apa rece curge pe sub picioarele mele,
Stînci, beznă şi pietre de jur împrejurul capului meu
Şi un glas care vorbeşte, care vorbeşte şi tace
Care nu mă mai ademeneşte cu tăcerea, cu tăcerea şi cu vorba,
Care creşte în mine
Şi se apropie
Aşa cum se apropie de mine stalactitele -
Picur cu picur.

Vrăjită aud cum umblă poveştile pe lîngă stînci -
E vorba despre lucruri nobile, suave şi dezamăgite.
De mătasea moale a papurei
Care-a căzut pe gunoi şi s-a dizolvat ca ceaţa
Căci a vrut să devină o fosilă, un semn,
Ca un animal mort a vrut să locuiască în piatră
Ca o veşnică mărturie a vrăjitoriei.



THE SPELL OF THE MOUNTAIN

There I have to go, I said
And I left.
I was promised dark and crystals.
I heard
The whisper of a brook
I undrstood
That the return is not possible.

Thus, charmed I lead my poor life.
The cold water are flowing beneath my feet
Rocks, darkness and stones all around my head
And a voice that speaks, speaks and is silent
That tempt me nomore with its silence, with its silence and its talking,
That is growing inside me
And is approaching
As the stalactits are approaching me
Drop by drop.

Bewitched I hear the stories walking near the rocks -
It is about noble, gentle and dissapointed things.
About the soft silk of the rush
Which fell on trash and dissolved as a mist
For she wanted to become a fossil, a sign,
As a dead animal she wanted to live in stone
As an eternal witness to witchcraft.