Fernando Pessoa

PAZNICUL TURMELOR

II

Privirea mea e frontală ca o floare-a-soarelui.
Obişnuiesc să păşesc pe drumuri
Uitîndu-mă cînd la dreapta cînd la stînga,
Iar uneori şi în urmă.
Şi ceea ce zăresc în fiecare moment
Este chiar ceea ce niciodată înainte nu mai zărisem,
Iar eu ştiu perfect să-mi dau seama...

Ştiu să-mi păstrez acea uimire deplină
A unui nou-născut care, la naşter,
Ar înţelege că se naşte de-adevăratelea...
Simt că mă nasc în fiece clipă
Spre eterna noutate a lumii...

Eu cred în lume  ca într-o margaretă,
Fiindcă o văd. Dar nu mă gîndesc la lume
Căci a gîndi înseamnă a nu înţelege...
Lumea nu e făcută să te gîndeşti la ea
(A gîndi înseamnă a fi bolnav de ochi),
Ci să o priveşti şi să intri în armonie cu ea.

Eu nu am nici o filozofie: am simţuri...
Iar dacă vorbesc de Natură nu este pentru că aş şti ce anume este, Ci doar pentru că o iubesc, şi tocmai de asta o iubesc,
Căci cine iubeşte nu ştie nicicînd că iubeşte
Şi nici nu ştie de ce iubeşte, nici a iubi ce va să însemne...

A iubi este începutul inocenţei
Iar deplina inocenşă înseamnă a nu gîndi...



IL PASTORE DEI  GREGGI

II

Il mio sguardo e frontale come un girasole.
Sono abituato a camminare nei sentieri
Guardando alla destra e alla sinistra,
E talvolta indietro...
E quello che vedo ogni momento
E proprio quello che non avevo visto mai prima,
Ed io so perfettamente rendermi conto...

So conservare quello pieno stupore
Di un nuvo nato che, alla nascita,
Intenderebbe che  e nato davvero...
Provo di esser nato ogni momento
Per l'eterna novita del mondo...

Io mi fido del mondo come di una margherita,
Perche lo vedo. Ma non lo penso
Perche pensare vuol dire non intendere...
Il mondo non e fatto per pensarlo
( Pensare vuol dire esser malatto con gli occhi),
Ma per guardarlo ed metterti nell'armonia con esso.

Io non ho nessuna filosofia: ho invece dei sensi...
E se parlo della Natura non e perche saprei che cosa e,
Ma perche la amo, e proprio per questo la amo,
Perche quello che ama non sa mai che ama
E nemeno perche ama, ne che cosa significa amare...

Amare e l'inizio della innocenza
E la piena innocenza vuol dire non pensare...



THE SHEPHERD OF THE FLOCKS

II  

My look is frontal like a sun-flower.
I am accustomed to step on the roads
Looking at the right side and at the left side,
And sometimes backwards...
And what I see every moment
Is properly what I never had seen before,
And I perfectly know to realize it....

I know to preserve those complete astonishment
Of a new-born who, at his birth,
Would understand that he gets birth indeed...
I feel that I am getting birth every moment
To the eternal novelty of the world...

I believe in the world as in a daisy.
Because I see it. But I do not think of it
Because to think means  to not understand...
The world is not made to think of
(To think means to have sick eyes),
But to look at and to get in harmony with it.

I have no philosophy: I have senses...
And if I talk about Nature is not because I would know what is it,
But because I love it, and precisely for that I love it,
That who loves never knows what he loves
And he never knows why he loves, nor what means to love...

To love means the beginning of the innocence
And the full innocence means not to think...