Georg Trakl

CÎNTEC DE SOARE-APUNE

O, noptatică zvîcnire de aripă a sufletului:
Păstori, odinioară mergeam pe lîngă păduri în amurg
Şi pline de umilinţă urmau  sălbăticiunea roşie, floarea verde
Şi izvorul gîngurind. O, străvechiul ţîrîit al greierului de casă,
Sînge înflorind  pe altarul jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi aprinse mucenicii
Ale cărnii, căderea fructelor de purpură
În grădina serii  pe unde în vremi de demult treceau evlavioşi apostoli,
Oşteni acum, trezindu-se din vise stelare.
O, delicatul mănunchi de albăstrele  ale nopţii.

O, voi vremi ale tihnei şi-ale toamnelor de aur,
Pe cînd noi, călugări paşnici storceam struguri de purpură
Şi-n jurul nostru sclipeau colina şi pădurea.
O voi, vînători şi castele; tihna serii,
Cînd în chilia sa omul cugeta la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune se răsucea după trupul viu al Domnului.

O, amarele ceasuri ale decăderii,
Cînd în ape negre priveam un chip de piatră.
Dar cu strălucire îşi înalţă îndrăgostiţii pleoapele de argint:
O seminţie. Din perne trandafirii se revarsă fum de tămîie
Şi dulcele cîntec al celor ridicaţi din morminte.



CANTO DI TRAMONTO

O, notturno sussulto d'ala della mia anima:
Pastori, camminavamo un tempo fa accanto ai boschi nel tramonto
E pieni d'umilta ci inseguivano la bestia rossa, il verde fiore
E il sorgente gorgogliando. O, l'antico zirlare del grillo,
Sangue fiorendo sull'altare del sacrificio,
E il grido dell'uccello solitario sopra il verde silenzio del lago.

O, voi crociate e ardenti martirii
Del carne, la caduta delle frutta di porpora
Nel giardino della sera, dove nei tempi scorsi stavano passando pii apostoli,
Soldati adesso, destandosi dai sogni  stellari.
O, il delicato mazzoletto di fiordalisi della notte.

O, voi tempi di pace e degli autunni d'oro,
Mentre noi, pacifichi monachi  spremevamo le uva vermiglie
E intorno a noi splendevano il colle ed il bosco.
O, voi, cacciatori e castelli; la pace della sera,
Quando nella sua cella l'essere pensava alle giuste,
E in muta preghiera si voltava verso il vivo corpo del Signore.

O, le amareore della caduta
Quando in negre acque guardavo un volto di pietra.
Ma splendidamenti alzano gli amanti le loro palpebre d'argento:
Una gente. Da cuscini rosei si riversa fumo d'incenso
Ed il dolce canto di quelli alzati dalle tombe.



TWILIGHT SONG

Oh, night start of wing of my soul:
Shepherds, once we  used to walk close to the woods at twilight
And full of humbleness followed us the red beast, the green flower,
And the spring bublling. Oh, the antique chirping of the cricket,
blood flowering on the sacrifice altar,
And the call of the lonely bird over the green silence of the lake.

Oh, you crusades and burning martyrdoms
Of the flesh, the falling of the fruits of purple
In the evening garden where long time ago were passing pious apostles,
Now soldiers, awakening from starry dreams.
Oh, the delicate bunch of blue flowers of the night.

Oh, you times of leisure and of the golden autumns,
While we, peaceful monks were squeezing the purple grapes
And around us the hill and the wood were shining.
Oh, you, hunters and castles; the quiet of the evening,
When in his cell the man was thinking to the right things, 
And in silent prayer he turned about the living body of the Lord.

Oh, the bitter hours of the decay,
When in black waters I was looking a stone face.
But splendidly the lovers raise their eyelids of silver:
A people. From rose pillows it is pour out incense smoke
And the sweet song of those raised from the graves.