Jorge Luis Borges

SUNT

Sunt cel ce ştie că-i la fel de van

Ca-n luciul de cristal nevorbitor

Înspăimîntatul, vanul privitor

Ce trupul fratelui urmează-avan.

Ştiu, prieteni neştiuţi, că ne-a fost dată

Drept singură iertare doar uitarea

Şi că-n uitare e şi răzbunarea,

Umanei uri, soluţie ciudată!

Ilustre chipuri de-a greşi! Uşor

Nu-i să dezlegi ce-i timpul, labirint

Multiplu, unu şi mereu distinct,

Al fiecăruia şi-al tuturor.

Sunt nimeni. Spada n-am încins voinic.

Ecou sunt, şi uitare, şi nimic.

I  AM 

I am that who knows he is as vain as

In the crystal untalking lustre

The frightened, vain spectator

That his brother's body closely follows.

I know, my unknown friends, to us was given

As forgiveness only the oblivion

And in the oblivion is the revenge

Of the human hatred, strange solution!

So many kinds of erring! It is not easy

To read what is the time, multiple

Labyrinth, one and always clear,

Of each of us and of all.

I am nobody. I have not bravely handled the sword.

I am echo, and oblivion, and nothing.