ALBINĂ
Albină, ţi-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
îmbătată de miere, şi zborul ţi-l purtai în dulci spirale de fum.
Eu sunt cel fără speranţă, cuvîntul fără ecou,
şi cel care a avut totul, pierzînd totul.
Ultima legătură, în tine se află ultima-mi năzuinţă.
În ţinutul meu searbăd tu eşti ultima rază.
O, tu, care eşti tăcută !
Lasă-ţi privirea adîncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.
Tu ai privirea adîncă, în care noaptea loveşte.
Liniştite braţe de flori şi veşmînt de rază.
Sînii tăi aduc a melci albi.
Un fluture de umbră a poposit în pîntecele tău să se odihnească.
O, tu, care eşti tăcută!
In mine răsare singurătatea, cuprinsă de absenţa ta.
Plouă. Briza mării chinuie pescăruşi rătăcitori.
Apa păşeşte, desculţă, pe străzile deja străbătute.
Din acel copac, frunzele se lamentează, ca şi cum ar fi bolnave.
Albină, chiar şi cînd nu eşti aici îţi arunci zumzetul în sufletul meu.
Din nou exişti în timp, zveltă şi liniştită.
O, tu, care eşti tăcută.
APE
Ape, hai gettato il tuo ronzio nel mio cuor,
ebbra di miele, ed il tuo volo e fatto da dolci spirali di fumo.
Io sono quello senza speranza, la parola senza eco,
e quello che ebbe tutto, perdendo tutto.
L'ultimo collegamento, in te ci sta la mia ultima mira.
Nel mio insulso regno tu sei l'ultimo raggio.
O, tu, che sei silenziosa!
Lascia il tuo profondo sguardo chiudere. La la notte sta dibattendosi.
O, il tuo nudo corpo, o, statua timorosa.
Tu hai lo sguardo profondo, dal quale la notte colpisce.
Tranquille braccia di fiori e abito di raggi.
I tuoi seni sembrano delle bianche lumache.
Una farfalla d'ombra e sostata nella tua pancia per riposare.
O, tu, che sei silenziosa!
In me spunta la solitudine, compresa dalla tua assenza.
Sta piovendo. La brezza del mar disturba i gabbiani erranti.
L'acqua cammina, scalza, nelle strade gia percorse.
Da quell'albero le foglie si lamentano come se fossero malate.
Ape, anche quando non sei qui getti il tuo ronzio nel mio cuor.
Ancora ti alzi nel tempo, snella e tranquilla.
O, tu, che sei silenziosa!
BEE
Bee, you has thrown your hum in my heart,
drunk with honey, and your flight is made by sweet spirals of smoke.
I am the hopeless, the word without an echo,
and that who had everything, losing everything.
The last conexion, in you there is my last aim.
In my gloomy realm you are the last ray.
Oh, you, who are silent!
Let your deep eyes close. There the night is struggling.
Oh, your naked body, oh, fearful statue.
You have a deep sight, from which the night is striking.
Quiet arms of flowers and garment of rays.
Your brest seems white snails.
A butterfly of shadow has halted in your womb to rest.
Oh, you, who are silent!
Within me the solitude is rising, seized by your absence.
It is raining. The breath of the sea troubles the wandering seagulls.
The water steps bare-legged in the streets just crossed.
In that tree the leaves are crying as they would be ill.
Bee, even when you are not here you throw your hum in my heart.
Again, you are rising in the time, slender and quiet.
Oh, you, who are silent!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.