AUTOPSIA NEANTULUI
Niciodată nu mi-e dor de mine.
Nu-s decît clipa care-şi recunoaşte căderea.
Sunt verbul care nu exprimă
nici fiinţa, nici lucrul.
Uit că mi-am pierdut amintirile,
pietricele pe un biet drum.
Să aplaud ceea ce mă nimiceşte:
vîntul, viscolul,
voinţa de-a nu fi nimic?
Ce fosilă se-agită
în plămînii mei?
M-am decis să fac autopsia neantului.
Să fiu abstract mi-e de ajuns
ca să merit
cea mai pură absenţă.
L'AUTOPSIA DEL NULLA
Mai ho nostalgia di me.
Sono soltanto l'istante che riconosce la sua caduta.
Sono il verbo che esprime
ne il essere, ne la cosa.
Dimentico di avermi perduto i ricordi,
piccoli sassi su un povero sentiero.
Che applaudi quello che m'annienta:
il vento, la buffera,
la voglia di esser nulla?
Quale fossile sta agitandosi
nei mei polmoni?
Ho deciso di fare l'anatomia del nulla.
Essere astratto mi basta
per meritare
la piu pura assenza.
THE AUTOPSY OF NOTHINGNESS
Never I miss myself.
I am only the moment that recognize its fall.
I am the verb which expresses
neither the being, nor the thing.
I forget that I have lost my memories,
little stones on a poor path.
Have I to applaud that which destroies me:
the wind, the storm,
the will of being nothing?
What fossil is bustling
in my lungs?
I decided to do the anatomy of nothingness.
Being abstract is enough for me
to deserve
the purest absence.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.