Karin Boye

                                

DOARE, DA...

Doare, da, cînd se deschid bobocii.
Altfel, primăvara cum s-ar teme ?
Altfel, dorul s-ar înfiora
cînd răsare şi pe ger, devreme ?
Iarna ocrotit a fost bobocul.
Ce putere vrea să-l spargă, oare ?
Doare, da, cînd floarea se deschide,
şi-apărîndu-se, de-asemeni doare.

Doare, da, cînd de pe crengi cad picuri,
tremurînd ca lacrimile, cu teamă,
şi de ram se-agaţă şi se umflă,
şi-altă forţă spre pămînt îi cheamă.
Grea-ndoiala, greu necunoscutul
cînd te-atrage-adîncul către sine,
greu să-aştepţi tremurător pe-o creangă ;
să rămîi e greu ; să cazi, e bine ?

Şi cînd nu mai poţi răbda, deodată
ţi se sparg toţi mugurii în soare.
Fără teamă se desprind din ramuri
stropii într-o ploaie sclipitoare.
Uită ei sfiala şi-ndoiala,
teama de o alta, nouă fire ;
singuri şi încrezători în sine
înveşmîntă ţărna-n devenire.


IT HURTS, YES...

It hurts, yes, when the buds open.
Otherwise, would they be afraid of spring ?
Otherwise, would the longing startle
when it rises early,in the cold ?
In winter the buds were protected.
What power want to split them now ?
It hurts, yes, when the flower opens
and when it defend itself, it hurts too.

It hurts, yes, when from the twigs drops are falling,
trembling like tears, with fear,
and hang on the branch and grow,
and other force to the earth calls them ;
hard is the doubt, hard the unknown,
when the depth drow you to it ;
hard is to wait eager on a branch ,
to stay is hard ; to fall, is right ?

When you can't bear anymore, suddenly
all the buds are breaking in the sun.
Without any fear tear from the branches
the drops as a brilliant rain.
They forget the shyness and the doubt,
the fear of another nature ;
alone and self-confident
they dress the earth in spring.