Rainer Maria Rilke

           

BOGAT ERA SPAŢIUL DE ELE

Bogat era spaţiul de ele, mereu mai pline şi mai învoalte,
durabile roze : şi deodată se risipesc,
poate-ntr-o seară. Căderea decisă-a petalelor
sună pe muchia căminului ca nişte-aplauze-ncete.

Timpu-l aplaudă, ce le-a ucis atît de duios ?
S-au apărat oare destul, ele ce prea devreme ne lasă ?
Uite, cele mai roşii s-au înroşit pînă la negru
şi cele mai palide au trecut prin orice paloare.

Şi-acum viaţa lor de apoi începe între foile cărţilor,
invincibil parfum sălăşluieşte în sertarul din scrin,
pătrunde-n vreun lucru ce ne slujeşte,
strecoară-n batistele împăturite
ceea ce-n trandafiri ne-a mişcat şi-n ei a căzut în adînc.


RICH WAS THE SPACE BECAUSE OF THEM

Rich was the space because of them, more and more full and unfolded,
the lasting roses : and suddenly they scatter,
in a evening maybe. The decided fall of the petals
sounds on the edge of the chimney like slow clapping.

Maybe they applaud the time, which has killed them so tenderly ?
Did they defend themselves enough, they which leave us too soon ?
Here, the reddest of them turn into black
and the most pale changed into all palours.

And now their future life begins among the pages of the books,
the invincible perfum dwells in the drawer of the chest,
persist in some thing that we need,
slips in the folded hand kerchiefs
what from the roses moved us and within them fell in the deep.