Karin Boye

NOAPTE DE IARNĂ

Zăpadă dură care scîrţîie şi trosneşte.
Singurătate, singurătate,noapte risipită de albul cărărilor.

O sete aspră mă umple :
spaţiul, iarna.
Nu vei izbucni în curînd la picioarele mele,
apă adîncă şi rece ca şi pămîntul,
lume ce rareori prinzi o pojghiţă de brumă,
şi voi, întunericuri dese
ce steaua-mi răpiţi ?
Atunci ameţeală dură, ameţeală pură, vei îneca
fără milă minciunile putrede.
Unde eşti, amar ocean
de gheaţă şi adevăr ?



WINTER NIGHT

Hard snow which is creaking.
Loneliness, loneliness, night scattered by the white pathes.

A hard thirst fills me :
the space, the winter.
Will you not break soon at my feet,
deep and cold water like the earth,
world that sometimes catch a lick of frost,
and you thick darkness
that ravish my star ?

Than, hard whirl, pure whirl
will mercilessly sink the rotten lies.
Where are you, bitter ocean
of ice and truth ?