Rainer Maria Rilke

                       

INTRARE

Oricine-ai fi, în faptul înserării,
lasă-ţi odaia-n care totul ştii ;
casa ta-i ultima în faţa depărtării,
oricine-ai fi.
Cu ochii-ţi obosiţi, care cu greu,
de pragul cel tocit se mai desfac,
încet de tot înalţi pe cerul tău,
zvelt, singuratic, negrul tău copac.
Şi lumea ai creat, şi ea e mare :
şi ca o vorbă ce-n tăceri se coace.
Şi cînd voinţei rostul ei apare,
duios de ea privirea-ţi se desface.



ENTRY

Whoever you are, in the evening,
leave your room, where everything you know ;
your house is the last in front of distance,
whoever you are.
With your tired eyes, that hardly
from the blunt threshold tear off,
slowly you are raising towards your sky,
slender and lonely, your black tree.
And you have created the world, and it is great,
like an word that is rippening in silence.
But when to your will appears its meaning,
tenderly from it you take your eyes off.