Gonsalves Dias Antonio

                                                   
                                         

DORINŢĂ

O, să nu pier pînă-a nu încerca
Pentru o clipă măcar, în această viaţă,
O dragoste aidoma dragostei mele !
Dă, Doamne, să întîlnesc pe pămînt,
Înger, femeie, umbră a Ta,
Care să simtă asemenea mie ;
Suflet cuprinzător, suflet geamăn,
Liniştea mea s-o asculte, să mă urmeze
În vastitatea văzduhului !
Uniţi , îngemănaţi într-un singur tot,
Să lăsăm pămîntul şi tina, să urcăm spre tării,
În extazul iubirii !


WISH

Oh, let me not die before I try
Even for a moment, in this life,
One love resembling my love !
Let me, Lord, to meet on earth,
An angel, a woman, a shadow of Yours,
Who would feel like me ;
Wide soul, twin soul,
Listening to my silence, to following me
In the immensity of the sky !
United, blended in a whole,
To let the earth and the dust, to rise to heaven
In the ecstasy of love !

Shu Ting

                                                            
                                                                                                        
POATE

Poate cu cît greutatea de pe umeri e mai mare,
cu atît credinţa e mai înaltă.
Poate că vărsîndu-ţi în urlet toate necazurile,
în faţa propriei nefericiri rămîi mut...


MAYBE

Maybe more the weight on your back is great,
more the faith is high.
Maybe shouting your troubles out,
in front of your misfortune you stricke dumb.

Kosztolanyi Dezso

               

ÎNDRĂGOSTIŢII

Luîndu-şi capul între palme tăcut,
Ei se privesc,
Parcă o mie de ani nu s-au văzut,
Şi legănîndu-şi gingaş, mîngîietor,
Cu o frumoasă mişcare
Flacăra scumpă a trupului lor,
Gura-şi îngemănează, pentru sărut,
Şi cheia vieţii şi-o caută, ce dintr-un blestem
S-a pierdut,
Şi încă mai zăbovesc, mai aşteaptă încă,
Se-ndepărtează, se uită în sus,
Cu steaua privirii dilatată şi-adîncă,
Spre culmea cea neguroasă,
Spre extazul ce vine,
Şi dorul uşor, ca o cruce-i apasă,
Iar gura şi ochii şi sufletul
Le tremură, lin.



THE LOVERS

Taking their heads in their palms in silence,
They look each other,
As if they haven't seen each other a thousand years,
And swinging gently, tenderly,
With a beauliful movement
The dear flame of their bodies,
They entwin their mouthes, for kiss,
And they look for the key of their lives, which by a curse
Was lost,
And they still delay, look up,
With the star of their eyes dilated and deep,
Towards the dark peack,
Towards the future ecstasy,
And the light nostalgy, presses them like a cross,
And their mouth and eyes and soul
Are shaking, slowly.

Adam Puslojic

                      

OASPETE DRAG AL ŢĂRÂNII

În puzderia de nopţi ale vieţii mele
numai o singură înghiţitură de întuneric
şi voi porni spre cer sub nori,
ţărânii oaspete drag.

În camera albită de zile
am înfulecat doi leoparzi, trei tigrii
cărora le fusesem azvârlit. Şi-n clipa aceea
sălbăticit putui să îmblânzesc lent şarpele.

În camera înnegrită de nopţi
cu timpu-ascuns prin firide
destinul mi l-am mărturisit zidurilor
şi morţile mi le-am întins pe dale.

Cât de lungi sunt nopţile noaptea,
cât de scurte dimineţile prin geamuri
şi cât de tari sunt duşumelele pământului
şi cât de grele stelele pe cer...

În timpul vieţii mele-am dat cuvânt
la ziduri trei, când un deşert tăcea în urmă
şi-adeseori vorbeam de moarte,
cu viii mai puţin, mai mult cu morţii.



DEAR GUEST OF THE DUST

In the multitude of the nights of my life
only a sip of dark
and I'll start towards the sky under the clouds,
dear guest of the dust.

In my room whitened by the days
I have devoured two leopards, three tigers
to whom I was thrown . And in those very moment
wild I could tame the serpent.

In my room blackened by the nights
with the time hidden in the recesses
I confessed my destiny to the walls
and I spreaded my death on the pavement.

How long are the nights at night,
how short are the mornings through the windows
And how hard are the pavements of the earth
and how havy the stars in the sky...

In my lifetime I have spoken
to three walls, when a desert was silent back
and often I was speaking of the death
less with the living, more with the dead.

Lasse Soderberg

                       

PETE DE SOARE ÎN IARBĂ

Încă mai sunt printre voi,
Lucruri tăcute şi pleoape,
Lucruri pe care vă simt atât de aproape.
Înspăimântate stoluri de vrăbii
Zboară din inima mea.

Încă mai vieţuiesc alături cu voi,
Lucruri tăcute, semene mie,
Înăbuşite lămpi de vară.
Prieteni fără nume aplecaţi
Peste ierbare prăfuite -
Adânciţi în voi înşivă
Priviţi cum totul se pierde,
Cum ziua îmi umple privirea
Şi nu mă lasă să plâng.



SPOTS OF SUN IN THE GRASS

I am yet among you
Silent things and eyelids,
Things that I feel so clouse to me.
Frightened flocks of sparrows
Are flying from my heart.

Yet I live near you,
Silent things, alike me,
Estenguished summer lamps.
Nameless friends bent
Over dusty herbariums -
Deepened inside yourselves
You look how all is fading,
How the day fills my eyes
And doesn't let me cry.

Fernando Pessoa

                       



PLĂCEREA, DESIGUR, LYDIA...

Plăcerea, desigur, Lydia, dar cu-ncetul,
Căci soarta e nemilostivă
Cu cei ce din mînă i-o smulg.
Feriţi, să ascundem de lume această livadă,
Fructe ce-s jefuirii sortite.
Să nu trezim Erinnya
Ce trece prin fericirea orcui.
Ca un pîrîu, trecători prin tăcere,
Plăcerea ascunşi s-o gustăm.
Pizmaşă e soarta, Lydia ; să ştim să tăcem.



THE PLEASURE, CERTAINLY, LYDIA

The pleasure, certainly, Lydia, but slowly,
Because the fate is mercyless
With those who tear it out from her.
Let hide from the people these fruits,
Which are destined to disappear.
Don't awake the Erinnya
which passes through the happiness of everyone.
Like a waterspring, passers through the silence,
Hidden let's taste the pleasure.
The fate is envious, Lydia ; let us be silent.

Juozas Macevicius

HOTELURI, AEROPORTURI ŞI GĂRI

Hoteluri, aeroporturi
Şi gări.
Noaptea-i o colivie imensă, zăvorâtă.
Insomniile
Inima şi nervii mi-i seacă şi-ntărâtă.
Un veac nebun. Un ritm nebun.
Sfâşie lumea un ţipăt de disperare.
Ţipăt de disperare :
- Tăcere şi linişte !
Atârnă ţipătul undeva,
Între pământ şi cer, cu-ncrâncenare.
Răcit, al oţelului gust,
Caustic, pe buze rămâne.
Cineva a şi început să cerşească iubirea
Ca pe o pâine.
Ruga arde inima şi raţiunea -
Tot ce-ai avut de dăruit,
Ai dăruit de mult.
Poate nu la timpul potrivit.
Ai dăruit totul, făţiş,
Ca pe-un oarecare mărunţiş.
Priveşti în noapte, -
Nu-s lumini în jur...
Se-aude undeva un zvon de clopot.
E despicată noaptea
De vuiete şi lovituri în ropot,
Dar clopotul nu pentru tine bate.
Va trebui să cauţi iar,
Chinuitor, în zări,
Aeroporturi şi hoteluri,
Gări.





HOTELS, AIRPORTS AND STATIONS

Hotels, airports
And stations.
The night is an imense cage, locked.
The insomnias
Wear out my heart and my nerves, and embitter me.
A mad century. A mad rate.
A shout of disperation tears up the world.
Shout of disperation :
- Silence and peace !
The shout is hanging somewhere,
Between the earth and the sky, obstinately.
Cold, the taste of the steel,
Caustic, lies on the lips.
Somebody just begins to begger the love
As it would be a bread.
The pray burns the heart and the reason -
All that you have to give,
You have given long time ago.
You have given all, directly,
as it was trifles.
You are lokking in the night, -
There aren't lights arround you...
Somewhere a sound of bells is hearing.
The night is splitted by rumbles and blows,
But the bell doesn't ring for you.
Yu'll have to look again, painfully,
In the horizon, for
Airports and hotels,
Stations.

Rainer Maria Rilke

                                   

ÎMI TRĂIESC VIAŢA

Îmi trăiesc viaţa în cercuri ce cresc,
ce peste lucruri se-ntind şi trec.
Pe cel din urmă poate că nu-l împlinesc,
dar vreau şi pe el să-l încerc.

În jurul Domnului, turlă străbună,
mă rotesc de milenii, mereu ;
şi tot nu ştiu încă : sunt un şoim, o furtună,
sau un cîntec mare şi greu ?


I LIVE MY LIFE

I live my life in circles which grow,
and over the things are spreding and go.
The last, perhaps, I shall not fulfill,
but I want to try still.

Around the Lord, ancient tower,
I constantly turn from milleniums,
and I don't know yet : Am I a falcon, a storm,
or a great and heavy song ?

Carl Magnus Von Seth

                          

PIETRE

În fiecare seară simte că trebuie să reziste,
În fiecare dimineaţă înainte de sculare simte că nu mai poate.
Cu toate acestea, se îmbracă, pleacă şi se simte mai tare
În timp ce zăpada cade : respiră încet
Şi-şi spune : " Trebuie să fii viclean,
Aerul te îmbată uşor ".

Mişună oameni pe strazi.
El are buzunarele pline cu pietre. Le-a adunat
De prin parcuri şi dinapoia şurei încă înainte de-a da îngheţul.
Simte că acum poate. În paltonul său larg
Mâinile înfundate în buzunare abia i se văd.
Pantofii-i sunt sparţi, abia i se ţin pe picioare.

Pălăria lui subţire e singura pată de verde ce-a mai rămas
În jurul cefei sale, în tusea ruginită a iernii ; degetele
I-au îngheţat şi nu mai simt pietrele ca pe nişte obiecte,
Ci doar ca pe nişte mijloace. În parc se plimbă un cal singuratic.
Nu-i vede tremurîndele-i nări
Adulmecând furnicarul din piaţă. El îţi grăbeşte pasul
Şi simte că poate să mai reziste,
Deşi plămînii nu-i sunt decît o mare rană deschisă.
Acolo la răspîntia furtunoasă el simte că poate să mai reziste.

Cînd s-a prăbuşit avea o piatră în fiecare mînă
Dar el simţea că poate să reziste
Fără să ştie de ce-ar trebui să reziste -
Nu-şi mai aduce aminte ce mînie l-a purtat întreaga viaţă.
Pietrele nu-l ajută
Să-şi amintească. Şi de ce tocmai pietrele ?


STONES

Every evening he feel that he had to resist,
Every moning, before awakening, he feels that he can't anymore.
In spite of that, he dresses himself, leaves and feels stronger
While the snow falls : he breathes slowly
And tells himself : " You must be sly :
The air make you tipsy easily ".

The people swarm in the streets.
He has his pockets full of stones. He has gathered them
From the parks before the frost coming.
He feels that now he can. In his large coat
His hands, thrusted in the pockets hardly are seen.
His shoes are broken, hardly stay on his feet.

His thin hat is the only spot of green that has remained
Arround his neck, in the rusty cough of the winte ; his finger
Have frozen and he don't feel the stones as objects anymore,
But as means. In the park walks a solitary horse.
He doesn't see its trembling nostrils
Scenting the crowd in the market. He hurry up his steps
And feels that he yet can resist,
Although his langs are a big open wound.
There, at the stormy crossroad he feels that he can yet resist.

When he fell, he had a stone in both his hands
But he was feeling that he can resist
Without knowing why he has to resist -
He doesn't remember what anger had lead him his entire life.
The stones don't help him
To remember. And why particularly the stones ?

Rabindranath Tagore

                       

CINE EŞTI TU , CITITORULE

Cie eşti tu, cititorule, care peste-o sută de ani vei citi versurile mele ?
Nu pot să-ţi trimit nici o singură floare din acest belşug al primăverii, nici o singură dungă de aur din norul acela îndepărtat.
Deschide porţile şi priveşte afară !
Din grădina ta în floare culege amintiri înmiresmate despre florile ce-au pălit cu un veac înainte.
In bucuria inimii tale vei putea simţi bucuria vie care cînta într-o dimineaţă de primăvară, trimiţîndu-şi glasul peste o sută de ani.



WHO ARE YOU, READER

Who are you, reader, who after one hundred years will read my line ?
I can't sand you either a flower from this richness of the spring, or a golden strip from those far cloud.
Open the doors and look out !
From your garden in flower, gather perfumed memories from the flowers which withered a century ago.
In the joy of your heart you'll can feel the vivid joy which was singing a day of sping, sending its voice after one hundred years !

Hendrik Marsman

                          

GRĂDINA ALBĂ

Cîteodată, seara, femeie,
La sînul tău cuibărit,
Ca primul născut, cel mai drag -
Aud cuvintele solilocviului meu
Cum sfîrşesc,
Îmbrăţişate şi suspinînd,
În colocviu,
Sub duioasa tăcere a amurgului tău.

Şi-n grădina albă a chipului drag,
Sub trandafirii părului întunecaţi,
Sub anemomele pale ale ochilor tăi,
Lujerul firav al pustiitului suflet,
Îmboboceşte întro năpraznică înmugurire.


THE WHITE GARDEN

Sometimes, in the evening, woman,
Nestled at your breast,
Like the first born, the dearest -
I hear the words of my soliloquy
Ending,
Embraced and sighing,
In a dialogue,
Under the tender silence of your twilight.

And in the white garden of your dear face,
Under the dark roses of your hair,
Under the pale wind flower of your eyes,
The slender stem of the desert soul,
Terribly bursts into buds.

Dai Wangshu

CUGET

Cuget, aşadar sunt un fluture...
Murmurul florilor peste zece mii de ani
Va străpunge ceaţa acolo unde
Nu se poate visa şi nici trezi
Ca să ajung să mişc din aripi de lumină.


I THINK

I think, so I am a butterfly...
The murmur of the flowers after ten thusand years
Will strike through the mist there
Where it isn't dream and wakening
To let me move wings of light.

Tatjana Rostovaite

LEAGĂNE

Cu muşchii întinşi către val,
înălţându-mă şi prăvălindu-mă o data cu el,
neputînd să mă înalţ mai sus,
poate doar să mă prăvălesc mai jos, -
să dispar în noianul de ape...

Chiar dacă nu pentru multă vreme -
plăcerea imponderabilităţii !
Timpul se scurge mai domol !
Asemenea secundelor scandează
brizanţii ce mă umplu de spumă.
Se domolesc bătăile inimii.

În monotonul extaz
al încordării nebuneşti
a leagănelor mării
atît de pur, de înverşunat jocul
De-a Nefiinţa...

Fără voie, zi de zi, tot mai spre adîncuri,
tot mai înspre afară, tot mai mîndru !
Aşa se căleşte sufletul.

CRADELS

With my muscles stretched towards the wave,
rising and falling toghether,
not succeeding in risig above,
only in falling bellow, -
desappearing in the great waters.

As if not for a long time,
the pleasure of the imponderability !
The time flows more slowly !
Like the seconds scans
the breath that cover me with foam.
The beats of my heart calm down.

In the monotonous ecstasy
of the mad strain
of the cradles of the sea
so pure, so obstinate the game
of Nonexistence.

Unwillingly, day by day, more towards the depth,
more out, more pride !
So the soul tempers...

Adam Puslojic

                                                                

ADOLESCENŢĂ

Fraţii mei
deja sapă, sapă
gropi.

Pe deasupra capetelor lor,
stelele -
rădăcini de altă lume.


ADOLESCENCE

My brothers
just dig, dig
pits.

Above their heads,
the stars -
roots of other world.

Odysseas Elitis

                     

EPIGRAMĂ

Înainte ca eu să am ochi, lumină ai fost,
Înainte de Dragoste, dragostea,
Şi când te-a cuprins sărutarea,
Femeie.



EPIGRAM

Before I had eyes, you was light,
Before Love, the love,
And when the kiss has embraced you,
Woman.

Rainer Maria Rilke

                

IARĂŞI ŞI IAR

Iarăşi şi iar, chiar de cunoaştem priveliştea dragostei,
Şi cimitirul cel mic cu inscripţiile lui tînguitoare,
Şi îngrozitor de tăcutul abis unde sfârşesc
Ceilalţi : iarăşi şi iar, noi pornim cîte doi împreună,
Sub copacii bătrâni, iarăşi şi iar, ne întindem
Alături în mijlocul florilor, cu faţa la cer.



AGAIN AND AGAIN

Again and again, as if we know the sight of love,
And the little cemetery with its wailing inscriptions,
And the terribly silent abyss where the othes
end : again and again, we walk in pairs toghether,
Under the ancient trees, again and again, we lie
Close in the middle of the flower, on our back.

Carl Magnus Von Seth

RESPIRAŢIA

Morţii nu se văd unii pe alţii
Nu ne văd nici pe noi
Morţii nu se văd nici pe ei înşişi
În clara oglindă a clipei.

Dar noi putem să-i vedem oricînd vrem
Chiar şi-atunci când nu vrem
Şi cu toate astea ei nu vin pe urmele noastre
Noi mergem pe urmele lor.

În oglinda ceţoasă a lumii
Iubitei mele i se vede răsuflarea
Cînd oglinda se sparge
Nu se mai vede nimic.

Ne vedem reciproc
Ştiu cum arăţi. Despre tine
Am o imagine clară. Dar tu nu mă cunoşti ?
Respirăm cu emoţie : lumea se uita la noi.


THE BREATH

The dead don't see each other
Neither see us
The dead neither see themselves
In the clear mirror of the moment.

But us can see them whenever we want
Even when we don't want it
However they don't follow us
We follow them.

In the foggy mirror of the world
I see the breath of my love
When the mirror breaks
I see nothing at all.

We see each other
I know how you look. About you
I have a clear image. But do you know me ?
We breath emotionly : people look at us.

Rafael Alberti

                               
AU DOBORÎT UN ARBORE

Au doborît un arbore. Dimineaţa,
şi soarele şi vîntul, şi păsările toate
îl mîngîiară blînde. El era
prea fericit şi tînăr şi drept şi inocent,
cu-o limpede chemare a cerului în ramuri,
şi cu un viitor înalt de stele.
Iar astă-seară tace ca un prunc
din leagăn smuls cu rupte mădulare,
Cu capul retezat,
şi în ţărînă risipit şi trist,
şi despuiat de frunze,
plîngând în verde, totuşi, greu plîngînd.
Şi-n noaptea asta voi ieşi, cînd nimeni
nu va vedea şi va fi singur, singur -
şi-i voi închide ochii şi-am să-i cînt
acelaşi cîntec lin, pe care vîntul
i-l susura, trecînd, de dimineaţă.


THEY THREW DOWN A TREE

They threw down a tree. In the morning,
The sun and the wind and all the birds
have caressed him gently. He was
very happy and young and straight and innocent,
with a clare call for the sky in his branches,
and with a high future of stars.
And this night he is silent like a baby
torn out from his cradle with broken limbs,
with his head cut,
and spread in the dust,
and stripped from his leafes,
weeping in green, altough, hardly weeping.
This night I'll get out, when nobody
will not be awake and he'll be lonely, lonely -
And I'll shut his eyes and sing to him
the same gentle song whom the wind
murmured to him, passing by, in the morning.

Eduard Morike

ÎNDRĂZNEALĂ

Lucesc de rouă, tineri, trandafirii,
În zorile de-argint, tremurătoare,
De parcă-n veci ei or să fie-n floare,
Şi nu presimt pustiul desfrunzirii.

Se-aruncă şoimu-n golul nesfîrşirii,
Şi soarbe-n ochi scînteietoarea zare ;
Nu-şi pune el smintita întrebare :
De s-o izbi de bolţile zidirii.

A tinereţii floare, ştim, păli-va ;
Dar azi străluce şi fierbinte cheamă ;
Şi să respingi tu dulcea ei momeală ?

Nu-i şoimului iubirea deopotrivă ?
Se teme ea, dar farmec e şi-n teamă.
Ferice-i în suprema îndrăzneală.


BOLDNESS

The young roses are shining with dew,
In the trembling, silver down,
As they will be in bloom forever,
They don't sense their future fading.

The falcon throws himself in the infinity ,
And devour with his eyes the bright horizon ;
He doesn't ask himself
If he will strike agaist the vaults.

The flower of the youth, we know, will pass away ;
But now it's shining and calls burning ;
How to reject its sweet temptation ?

Isn't love alike the falcon ?
She is afraid, but it's charm in fear.
He is happy in his supreme boldness.

Paul Eluard

                                                     

NU SUNT SINGUR

Împovărată
De fructe uşoare pe buze
Încununată
De mii de flori felurite
Mândră
În braţele soarelui
Fericită
De-o pasăre cunoscută
Fermecată
De-o picătură de ploaie
Mai frumoasă
Ca cerul de dimineaţă
Credincioasă

De-o grădină vorbesc
Visez

Dar tocmai iubesc.



I'M NOT ALONE

Overloaded
With light fruits on the lips
Crowned
With thousand various flowers
Proud
In the arms of the sun
Happy
By a unknown bird
Enchanted
With a drop of rain
More beautiful
Like the morning sky
Faithful

Of a garden I am speaking
I am dreaming

But I'm just in love.

Gane Todorovski

                                                 


DRAGOSTE

Aş vrea să fii un grăunte de praf
Ca cea mai slabă adiere să te poate aduce...

Praf de dragoste, praf de nimic.
Praf nevăzut.
Totuşi - dragoste, mereu dragoste.

Lasă-mă să te ţin în palmă,
Imponderabilă, imperceptibilă,
Lasă-mă sa cred ca eşti în mine,
Ghemuită undeva, în mine.

Aţ vrea să fii un grăunte de praf,
Ca cea mai slabă adiere să te poată aduce...

Lasă-mă să te fac roditoare,
Cum, primăvara, lujerul florii,
Ca să te naşti în mine,
Avuţie a dragostei, belşug al dragostei,
Rod al dragostei, plin de sevă.

Aş vrea să fiu un grăunte de praf
Ca cea mai slabă adiere să te poată aduce...

Te am, tu nu -
Nesfârşită absenţă,
Atît de aproape de neatins,
Atît de imens inefabilă.
Totuşi pe locul dorului meu
Adesea găsesc alinare.



LOVE

I wish you to be a grain of dust
As the weakest breath to bring you to me...

Dust of love, dust of nothing.
Invisible dust,
Although - love, always love.

Let me hold you in my palm,
Imponderable, imperceptible,
Let me believe that you are inside me,
Rolled up somewhere, inside me.

I wish you to be a grain of dust
As the weakest breath to bring you to me...

Let me make you fecond,
As the spring the stem of the flower,
To be born inside me,
Richess of love,
Fruit of love, full of sap.

I wish you to be a grain of dust
As the weakest breath to bring you to me...

I have you, you not -
Infinite absence,
So nearly that you are unreachable,
So much ineffable.
However, on the place of my longing,
Often I find my confort.

Mibu No Tadamine

DE CÎND LUNA ZORILOR

De cînd luna zorilor mi-a luminat
Cu razele-i reci
Clipele despărţirii,
Nu ştiu ceva mai amarnic
Decât ziua care începe.


SINCE THE MOON OF DAWN

Since the moon of  dawn has lightened
With its cold rays
The moments of our separation,
I know nothing to be more painful
Than the day that begins.

Nichiforos Vretacos

FĂRĂ TINE

Fără tine n-ar fi aflat,
porumbeii apa.

Fără tine n-ar fi aprins,
Dumnezeu, la izvoare, lumina.

Un măr îşi seamănă-n vânturi
Florile. Tu aduci în şorţ

Apă din cer,
Lumina spicelor şi deasupra-ţi
Luna cu vrăbii.



WITHOUT YOU

Without you the pigeons
wouldn't find the water.

Without you God
wouldn't light up, at springs, the light.

An apple tree sow in the winds
His flowers. You carry in your apron

Water from the sky,
The light of the ears and above,
The moon with sparrows.

Menotti del Picchia

NIRVANA

Aş vrea să fiu lîngă tine
În extazul mare şi paşnic
Al liniştii noastre.
Să dăinuiască fără sfîrşit
Dialogul tăcut al ochilor noştri.

Aş vrea
În tine să mă topesc ca o mireazmă în vînt,
Ca două fluvii ce-şi strîng apele la un loc
În braţele aceleiaşi albii
Şi curg spre acelaşi destin...

Suntem copaci singuratici
Ce-şi împreună crengile lor ;
Aceeasi adiere îi face să tremure,
Şi înfloresc,
Îmbătrânesc
Şi mor...


NIRVANA

I wish to be close to you
In the great and peaceful ecstasy
Of our tranquility.
To last endlessly
The silent dialogue of our eyes.

I wish
To melt in you like a scent in the wind,
Like two rivers that put their waters toghether
In the arms of the same bed
And flow toward the same destiny.

We are lonly trees
That join their branches ;
The same breath make them rustle,
And they bloom
Get old
And die...