Rafael Alberti

                               
AU DOBORÎT UN ARBORE

Au doborît un arbore. Dimineaţa,
şi soarele şi vîntul, şi păsările toate
îl mîngîiară blînde. El era
prea fericit şi tînăr şi drept şi inocent,
cu-o limpede chemare a cerului în ramuri,
şi cu un viitor înalt de stele.
Iar astă-seară tace ca un prunc
din leagăn smuls cu rupte mădulare,
Cu capul retezat,
şi în ţărînă risipit şi trist,
şi despuiat de frunze,
plîngând în verde, totuşi, greu plîngînd.
Şi-n noaptea asta voi ieşi, cînd nimeni
nu va vedea şi va fi singur, singur -
şi-i voi închide ochii şi-am să-i cînt
acelaşi cîntec lin, pe care vîntul
i-l susura, trecînd, de dimineaţă.


THEY THREW DOWN A TREE

They threw down a tree. In the morning,
The sun and the wind and all the birds
have caressed him gently. He was
very happy and young and straight and innocent,
with a clare call for the sky in his branches,
and with a high future of stars.
And this night he is silent like a baby
torn out from his cradle with broken limbs,
with his head cut,
and spread in the dust,
and stripped from his leafes,
weeping in green, altough, hardly weeping.
This night I'll get out, when nobody
will not be awake and he'll be lonely, lonely -
And I'll shut his eyes and sing to him
the same gentle song whom the wind
murmured to him, passing by, in the morning.