SONET
În cîmpia sufletului nostru vie
Sunt felurite cărărui întortocheate-n ceaţă,
Iar cei care le-au străbătut trecîndu-mi-se mie
Sunt de acum de tot plecaţi în neştiut de gheaţă.
Însinguraţi copii şi soţi albiţi de ninsa vârstă,
La anii verzi, bărbaţi, femei la fragedă-nflorire,
Apoi prieteni ce-au murit, cu toţii morţii noştri,
Odat-au mers pe cărărui în sufletul cîmpie
Şi-n noi sunt urmele de paşi, ca amintiri de viaţă.
Să nu lăsăm sub buruieni sufletul sterp să fie.
SONET
So in the living plain of our soul
There are a lot of pathes in the mist,
And those who wandered through them
Are now gone in icy unknoun land,
Lonely children and white-heared husbands,
Young men and women in fragile flower,
And friends who died, all our dead,
Once went on pathes of the soul plain
And inside us there are their step traces as memoris.
Don't let their soul be fruitless under the wild weeds.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.