Georg Trakl

CÎNTEC DE SEARĂ

Seara, cînd umblăm pe cărări întunecate,

Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi.

Cînd însetăm,

Sorbim apele albastre ale iazului,

Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,

Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,

Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Cînd îţi prindeam mîinile subţiri

Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.

E mult de-atunci.

Totuşi cînd întunecata armonie bîntuie sufletul,

Apari tu, albă, în peisajul de toamnă.

EVENING SONG

In the evening, when we walk on dark paths,

Our pale beings araises in front of us.

When we are thirsty,

We sip the blue waters of the lake,

The honey of our sad childhood.

Dead, we rest under the shadow of the elder tree,

We watch the grey seagulls.

Spring clouds grow over the gloomy town,

Which is keeping secret the high times of the monks.

When I was taking your thin hands

You were opening your round eyes slowly.

It is a long time since.

Yet, when the dark harmony is haunting my soul,

It is you who come, white, in the autumn landscape.