Giuseppe Ungaretti

IRONIE

Aud primăvara printre ramurile negre amorţite.

O poţi urmări doar în acest ceas, trecînd printre

casele singure, cu propriile gînduri.

Este ceasul ferestrelor închise, dar

această tristeţe a întoarcerilor mi-a răpit somnul.

Un văl de verdeaţă va zvîcni mîine dimineaţă din aceşti

arbori, ce puţin mai înainte, cînd se aşternuse noaptea, erau uscaţi.

Dumnezeu nu-şi dă răgaz.

Şi doar în acest ceas îi e dat , vreunui rar visător,

martiriul de-ai urmări opera.

În această noapte, deşi este aprilie, ninge peste oraş.

Nicio violenţă nu o depăşeşte pe cea cu înfăţişări liniştite şi reci.

IRONY

I hear the spring among the black benubed branches.

You can watch it only at this hour, passing among 

the solitary houses, deeped in your own thoughts.

It is the hour of the closed windows, but

this melancholy of the returns has stolen my sleep.

A veil of green will start tomorrow morning from these

trees, that, a little time ago, when the night had fallen, were dry.

God never rests.

And only at this hour it is given, to a scarce dreamer,

the martyrdom of watching his work.

This night, though it is april, it is snowing over the city.

No violence surpasses that with quiet and cold appearances.