Rabindranath Tagore

MI-AM IROSIT ZIUA ÎN PULBEREA USCATĂ...

Mi-am irosit ziua în pulberea uscată şi fierbinte a drumului.
Acum, în răcoarea serii, bat la uşa hanului. E pustiu şi părăginit.
Un bătrîn şi hîd arbore ashath îşi întinde hulpavele rădăcini prin crăpăturile căscate ale zidului.

Cîndva, drumeţii veneau aici să-şi spele picioarele ostenite.
Îşi întindeau rogojinile în ocol, în lumina de ceaţă a lunii în creştere, şedeau şi povesteau despre tărîmuri necunoscute.
Dimineaţa se trezeau învioraţi cînd ciripitul zburătoarelor îi înveselea şi flori prietene îşi aplecau spre ei, de la marginea drumului, capetele.
Pe mine, însă, nici o lampă aprinsă nu m-a aşteptat cînd am sosit aici.
Pete negre de fum, rămase de la cine ştie ce lămpi de seară uitate, mă privesc ţintă, din perete, ca nişte ochi fără vedere.
Licurici freamătă în tufişul de lîngă eleşteul secat şi ramuri de bambu îşi aruncă umbrele pe cărarea năpădită de buruieni.

În amurgul acestei zile nu-s oaspetele nimănui.
Noaptea lungă îmi stă dinainte, şi-s ostenit.

Traducere de Iv. Martinovici



HO SPRECATO IL MIO GIORNO NELLA SECCA POLVERE...

Ho sprecato il mio giorno nella secca e scuotente polvere della strada.
Adesso, nella freschezza della sera busso alla porta della locanda. E desera e in rovina.

Un vecchio e brutto albero ashath stende le sue voraci radici dentro le spaccature del muro.

Una volta i viandanti venivano qui per lavarsi i stanchi piedi.
Stendevano le loro stuoie nel cortile, nella luce di nebbia della luna crescente, stavano e narravano di terre sconosciute.
Al mattino si svegliavano freschi quando il cinguettio degli uccelli  li rallegrava e i fiori amici piegavano verso di loro le loro teste, nei cigli della strada.
Pero me, nessun lampada accesa mi aspettava quando sono arrivato qui.
Macchie nere di fumo, rimaste dalle chi sa quali lampade di sera dimenticate, mi guardano direttamente, dal muro, come occhi senza vista.
Lucciole brulicano nel boschetto vicino al secco stagno e rammi di bambu gettano le loro ombre sul sentiero invaso da erbe selvatiche.

Nel tramonto di questo giorno sono l'ospite di nessuno.
La lunga notte sta davanti a me e sono stanco.




I  HAVE WASTED MY DAY IN THE DRY DUST...

I have wasted my day in the hot dry dust of the road.
Now, in the cool of the evening, I am knocking on the door of the inn. It is desert and ruined.
An old and ugly ashath tree spreads its greedy roots in the cracks of the wall.

Once, the trevellers came here to wash their tired feet.
They spreaded their mats in the courtyard, in the light of the misty rising moon, set and narrated about unkown realms.
In the morning thes woke up refreshed when the twittering of the birds made them cheerful and friends flowers leaned towards them, from the roadside, their little heads.
For me, however, no lighted lamp was waiting when I came here.
Black spots of smoke, left from who knows what forgotten evening lamps, are staring at me from the wall like blind eyes.
Fireflies are buzzing in the bush near the drained pond and branches of bambu cast their shadow on the path overgrown with weeds.

On the eve of this day I am nobody's guest.
The long night lies in front of me, and I am tired.