Fernando Pessoa

                       



PLĂCEREA, DESIGUR, LYDIA...

Plăcerea, desigur, Lydia, dar cu-ncetul,
Căci soarta e nemilostivă
Cu cei ce din mînă i-o smulg.
Feriţi, să ascundem de lume această livadă,
Fructe ce-s jefuirii sortite.
Să nu trezim Erinnya
Ce trece prin fericirea orcui.
Ca un pîrîu, trecători prin tăcere,
Plăcerea ascunşi s-o gustăm.
Pizmaşă e soarta, Lydia ; să ştim să tăcem.



THE PLEASURE, CERTAINLY, LYDIA

The pleasure, certainly, Lydia, but slowly,
Because the fate is mercyless
With those who tear it out from her.
Let hide from the people these fruits,
Which are destined to disappear.
Don't awake the Erinnya
which passes through the happiness of everyone.
Like a waterspring, passers through the silence,
Hidden let's taste the pleasure.
The fate is envious, Lydia ; let us be silent.